Organizația Mondială a Medicilor de Familie a desemnat în anul 2010 ziua de 19 mai drept Ziua Internațională a Medicului de Familie. Medicii de familie sunt primul sprijin al pacientului atunci când apar probleme medicale, dar şi cei care au datoria de a monitoriza starea de sănătate a populaţiei, activitatea lor fiind astăzi mai importantă ca niciodată.
Astăzi, de Ziua Internaţională a Medicului de Familie, îi sărbătorim pe acei oameni care sunt mereu aproape de familiile noastre, cu profesionalism, răbdare şi înţelegere, pe specialiştii care formează plasa de siguranţă ce stă la baza îngrijirii medicale în orice ţară în care există această specializare.
Hipocrate spunea că „medicul are obligaţia de a vindeca uneori, de a trata deseori şi de a alina de fiecare dată”. Cu alte cuvinte, medicul trebuie să fie în primul rând un bun prieten, un bun psiholog şi apoi un bun specialist în medicină. Iar acest lucru este cel mai adevărat în cazul medicului de familie, spre care ne îndreptăm ori de câte ori noi sau cei dragi ai noştri au nevoie de sprijin. El trebuie să fie cu adevărat un prieten de familie, o persoană pe care să o respectăm suficient de mult încât să-i încredinţăm sănătatea noastră şi a copiilor noştri. El este medicul care, cel puţin teoretic, trebuie să ne cunoască în detaliu starea de sănătate şi istoricul medical şi să ne ofere primele consultaţii şi îngrijiri atunci când venim la el cu o problemă medicală.
Cabinetul medicului de familie ar trebui să aibă dotarea necesară consultaţiilor primare, dar şi a unor minime investigaţii, cum ar fi: intervenţii uşoare, teste de laborator, ecografie şi altele, raportate la nivelul său profesional. Medicul de familie trebuie să colaboreze în strânsă legătură cu medicii de specialitate din Ambulator şi din spital, pentru că un act medical de bună calitate se face numai în echipă.
Rolul principal al medicului de familie este de a oferi asistenţă medicală, însă el mai are şi rolul de a păstra şi documenta fişa medicală a pacientului. Fişa medicală reprezintă un document esenţial pentru tratarea corectă a pacientului pe viitor şi fiecare specialist, indiferent de domeniul său de activitate, are obligaţia de a consulta istoricul medical al persoanei pe care o tratează înainte de a-i pune un diagnostic. Aşadar, medicul de familie este prima persoană căreia trebuie să ne adresăm atunci când avem o problemă de sănătate şi cel care ne îndrumă ulterior către specialiştii potriviţi sau către investigaţiile medicale necesare. El este primul pas, prima legătură dintre noi şi sistemul medical şi, de aceea, este important ca el să ne asiste cu profesionalism şi implicare ori de câte ori îl vizităm, dar şi ca noi să colaborăm cu el constant şi să-i oferim informaţiile de care are nevoie pentru a-şi face bine meseria.
„La ceas aniversar, vreau să mulţumesc medicilor de familie din Sălaj pentru sprijinul acordat în tratarea pacienţilor cu COVID-19, precum şi celor care participă activ la campania de imunizare a populaţiei, în cadrul centrelor de vaccinare, a echipei mobile şi în cabinetele lor. Totodată, îi îndemn pe cei care nu au făcut-o deja, să se alăture efortului naţional de imunizare a populaţiei împotriva COVID-19, pentru că aceasta este singura cale de eradica pandemia. La mulţi ani tuturor medicilor de familie sălăjeni!”, Instituția Prefectului.