Aproximativ 2.700.000 încep luni cursurile anului şcolar 2023 – 2024, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Anul şcolar 2023-2024 începe la data de 11 septembrie 2023, se încheie la data de 22 iunie 2024 şi are o durată de 36 de săptămâni de cursuri.
Prin excepţie, se stabilesc următoarele: pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 7 iunie 2024, iar pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 14 iunie 2024.
Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 28 iunie 2024.
Structura anului școlar 2023-2024 este următoarea:
modulul 1 – de luni, 11 septembrie 2023, până vineri, 27 octombrie 2023;
vacanță de toamnă: 28 octombrie 2023 – 5 noiembrie 2023;
modulul 2 – de luni, 6 noiembrie 2023, până vineri, 22 decembrie 2023; vacanță de iarnă: 23 decembrie 2023 – 7 ianuarie 2024;
modulul 3 – de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ; vacanță de schi: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene în perioada 12 februarie – 3 martie 2024;
modulul 4 – de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, până vineri, 26 aprilie 2024; vacanță de primăvară: 27 aprilie 2024 – 7 mai 2024;
modulul 5 – de miercuri, 8 mai 2024, până vineri, 21 iunie 2024; vacanța de vară: 22 iunie 2024 – 8 septembrie 2024.
În ziua de 5 octombrie 2023 – Ziua internaţională a educaţiei şi în zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.
Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 11 septembrie 2023-26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.