62.185 locuri de muncă vacante la nivel naţional si 247 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European sunt declarate pentru aceasta săptămână.
Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Județene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj, sunt disponibile 238 locuri de muncă.
Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: operator la fabricarea cauciucului(55), muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor(43), stivuitorist(18), mecanic utilaj(15), tâmplar(10), fierar betonist(5), constructor montator structuri(5), instalator(4), electrician(5), ospătar(3), lucrător comercial/vânzător(4), ingineri(24), şi medic veterinar(1).
Din cele 238 locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agenția pentru ocuparea forței de muncă, 25 sunt pentru persoane cu studii superioare(inginer construcţii civile, inginer automatist, inginer mecanic, inginer reţele electrice, inginer în sistem informatica, medic veterinar) şi 213 sunt pentru persoane cu studii medii(operator prelucrare cauciuc, stivuitorist, electrician, mecanic utilaj, tâmplar/tapiţer, muncitor necalificat, etc).
Precizăm faptul că baza de date este dinamică, actualizându-se în timp real în funcţie de locurile de muncă declarate de angajatori, de valabilitatea ofertelor, precum şi de numărul repartiţiilor emise în vederea ocupării.
Oferta locurilor de muncă vacante la nivel național poate fi accesată pe site-ul www.anofm.ro în secțiunea Locuri de Muncă Vacante.
247 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European
Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 247 locuri de muncă vacante, după cum urmează:
Norvegia – 104 locuri de muncă pentru: farmacist; instalator; electrician; mecanic;
Austria – 70 locuri de muncă pentru: sudor TIG pentru construcție țevi; constructor țevi conform ISO; supraveghetor conducte industriale; sudor TIG/MAG pentru construcție și reparații rezervoare; mașinist,
montator instalații, mecanic întreținere instalații; sudor autogen; montator țevi de termoficare pentru construcții; constructor panouri de control; tehnician electrician (instalator); supraveghetor construcții și reparații rezervoare; supraveghetor instalații electrice; supraveghetor instalații mecanice; montator hidraulic (Ermeto);
Irlanda – 21 locuri de muncă pentru: îngrijitori copii;
Germania – 14 locuri de muncă pentru: electronist – specializat in mentenanţă; mecanic industrial; operator utilaje şi instalaţii; zidar; asistent medical generalist sau asistent medical de radiologie; asistent medical; farmacist; mecanic instalații pentru refrigerare, aer condiţionat şi pompe de căldură;
Belgia – 11 locuri de muncă pentru: tehnician industrial automatizări; măcelar
Olanda – 11 locuri de muncă pentru: serigraf; legumicultor;
Spania – 9 locuri de muncă pentru: medic specialist neurologie; medic reumatolog; tehnician mentenanţă electromecanică – automatică echipamente industriale electromecanic-bobinator maşini electrice rotative;
Malta – 4 locuri de muncă pentru: inginer mecanic; director executiv operaţiuni.
Finlanda – 2 locuri de muncă pentru: operator CNC;
Slovenia – 1 locuri de muncă pentru: colaborator proiect departament materiale nanostructurate.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând www.anofm.ro/EURES.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro.