Ziua Universală a Iei este sărbătorită la 24 iunie, odată cu sărbătoarea de Sânziene, aluzie la faptul că în tradiţia noastră populară, acestea erau îmbrăcate în ii. Ia este, în fapt, o cămașă tradițională românească de sărbătoare, confecționată din pânză albă, bumbac, in sau borangic și împodobită cu mărgele și broderii la mâneci și la gât.
Sărbătoarea „cămăşii cu altiţă”, cum mai este denumită ia, a fost iniţiată în anul 2013 de comunitatea La Blouse Roumaine, care a dorit ca bluza tradiţională românească împreună cu tradiţia noastră moştenită din timpuri imemoriale, să devină un adevărat brand de ţară, recunoscut în întreaga lume. Chiar denumirea comunităţii, reprezintă de fapt titlul unui tablou realizat de pictorul francez Henri Matisse care realiza o imortalizare a iei româneşti – “La blouse roumaine”, 1940 – creaţia fiind expusă la Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris.
Ziua de 24 iunie coincide cu Sărbătoarea Sânzienelor, aluzie la faptul că în tradiţia noastră populară, acestea erau îmbrăcate în ii.
Termenul „ie” este derivat din latinescul „tunicae lineae” – tunică subţire purtată pe piele şi se pare că apariţia ei trebuie căutată undeva în vremea civilizaţiei Cucuteni.
Piesa principală a costumului popular românesc este cămașa, termenul de ie fiind atribuit doar cămășii femeiești. Cămașa este croită în formă de cruce, dintr-o singură bucată de pânză și cu o deschizătură în partea de sus. Inițial, cămășile erau confecționate din pânză de in sau cânepă, iar mai târziu din mătase și bumbac. Acesta din urmă era folosit ca urzeală pentru bătătura de in și cânepă, mai ales în partea de nord a țării, în timp ce în sud cămășile erau mai frecvent țesute cu borangic. Fața și spatele cămășii se numesc ”stan”, iar partea inferioară ”poale”. Stanul se confecționa din două foi de pânză, iar mâneca din una. Sub braț, cămașa era prevăzută cu așa numita ”pavă”, care oferea comoditate în timpul mișcării.
Ia este, în fapt, o cămașă tradițională românească de sărbătoare, confecționată din pânză albă, bumbac, in sau borangic și împodobită cu mărgele și broderii la mâneci și la gât. Croiala este relativ simplă: un dreptunghi de pânză, tăiat rotund în jurul gâtului și întărit cu șnur răsucit. Mânecile sunt, de cele mai multe ori, încrețite atât la umeri, cât și la încheieturile mâinilor. Este un tip de cămașă scurtă până la talie, spre deosebire de cămașa anterioară, mai veche, ce îmbrăca întregul corp și se purta dedesubtul hainelor pentru a apăra corpul de ”vrăji și pericole”. Tehnica decorării iei s-a transmis de la mamă la fiică, fapt care a conservat tradiția și gustul de la o generație la alta.
Motivele sunt stilizate, geometrice sau inspirate de natură. Se disting mai multe variante de bază în compoziția decorului de pe mâneci: ie cu mâneci cu dungi verticale brodate (în râuri drepte), dungi oblice sau ”ie cu stele”. Partea din față a cămășii este și ea bogat brodată, prin repetarea acelorași modele existente pe mâneci. Iile brodate cu ”spic” făceau parte din costumul de nuntă din Moldova. Culorile folosite la broderie erau în două — trei nuanțe cromatice, de regulă, dar se broda și cu o singură culoare, de obicei negru.
În timp, finețea materialelor folosite, armonia cromatică, dar și croiul pieselor de port românesc, țesute, croite și brodate în casă au fost apreciate de reginele României, Elisabeta și Maria, dar și de aristocrația feminină a timpului, care au purtat cu mândrie costumul popular în diferite momente. Cele mai vechi ii sunt în general de pânză de in sau de cânepă, brodate cu lână sau cu mătase.
Ia s-a născut din necesitate şi simţ practic şi a căpătat o valoare artistică şi sentimentală, din clipa în care femeia a creat-o şi a înzestrat-o cu propriile credinţe, simţ estetic şi sentimente. Ea se impune din ce în ce mai mult în conştiinţa europeană şi mondială, ca un format vestimentar tradiţional românesc de o frumuseţe unică şi originală.
