Este o zi cu semnificație aparte din punct de vedere istoric, se împlinesc 101 de ani de la înființarea oficială a structurilor specializate de evidență a persoanelor, legiferată prin Înaltul Decret regal nr. 947 din 24 martie 1921. Este un moment în care cu toții avem ocazia să ne reamintim cât de importantă este munca persoanelor din aceste structuri pentru fiecare cetățean al României.
Generații întregi de funcționari au contribuit la dezvoltarea și perfecționarea unui domeniu fundamental al administrației publice din România, și anume ținerea evidenței cetățenilor români. Rezultatul acestui efort este vizibil și astăzi, urmare serviciului îndeplinit cu devotament de toți cei implicați.
„Acum, la mai bine de un secol de existență a structurilor specializate de evidență a persoanelor, doresc să transmit celor care își desfășoară activitatea în cadrul acestora, urări de sănătate, putere de muncă și succes în proiectele prezente și viitoare!
Cel mai cunoscut proiect este cu siguranță cel referitor la Cartea Electronică de Identitate. Un document modern, sigur, aflat în pas cu vremurile și cu tehnologia și care oferă posesorilor posibilitatea ca pe viitor să se autentifice în sisteme informatice dezvoltate de instituții.
Anul trecut a fost lansat acest proiect pilot, la Cluj-Napoca, iar până de prezent au fost deja eliberate peste 1700 de cărți electronice. Derularea acestui proiect pilot este foarte importantă, fiind un test pentru perioada ce va urma când va fi generalizat la nivel național, iar cetățenii români se vor putea bucura de beneficiile și de siguranța acestui document.
Un alt proiect care va îmbunătăți interacțiunea cetățenilor cu instituțiile publice este cel referitor la informatizarea procesului de obținere a actelor de stare civilă care oferă o serie de facilități precum depunerea online a cererilor, diminuarea timpilor de soluționare a cererilor în condiții avansate de performanță și securizare a datelor.
Apreciez în mod deosebit preocuparea angajaților acestei structuri din cadrul MAI pentru inovare și profesionalismul de care dau dovadă în implementarea acestor proiecte în beneficiul românilor.
Vă propun, să privim și din altă perspectivă Ziua Evidenței Persoanelor și să reflectăm la sensul și rostul unui cuvânt peste care adesea trecem cu ușurință: PERSOANĂ.
În spatele unui CNP, este o viață, se află un om cu trăirile, aspirațiile și nevoile lui. De aceea, toate eforturile și demersurile Ministerului Afacerilor Interne, ale Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date se concentrează pe satisfacerea exigențelor oamenilor prin facilitarea accesului la servicii publice moderne și de calitate!
Sunt sigur că structurile pentru evidența persoanelor vor face și în continuare dovada profesionalismului și adaptabilității pentru a fi mereu în pas cu noile tehnologii care ușurează interacțiunea cetățenilor cu instituțiile statului.
Evidența persoanelor și a actelor de identitate este parte a mecanismului care, oficial, ne certifică drept cetățeni români.
Un punct forte al structurilor de evidență a populației constă în flexibilitatea și puterea de adaptare a angajaților care, indiferent de complexitatea unei situații, au identificat cele mai bune soluții pentru gestionarea ei.
Am credința că la fel se va întâmpla și pe viitor!
La mulți ani tuturor celor care pun umărul la dezvoltarea acestei structuri extrem de vizibile a Ministerului Afacerilor Interne și la cât mai multe proiecte realizate în beneficiul cetățenilor!” a fost mesajul ministrului Afacerilor Interne, Lucian Nicolae Bode, cu ocazia Zilei Evidenței Persoanelor.