Sărbătoarea de Schimbarea la Faţă a Domnului este prăznuită, în fiecare an, pe 6 august şi este cunocută în popor sub numele de Probojenia. Din Sfânta Scriptură aflăm că Mântuitorul i-a luat pe Sfinţii Petru, Iacov şi Ioan pe muntele Taborului şi „S-a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina”.
Schimbarea la Față (sau Transfigurarea Domnului) este un eveniment descris de evangheliile sinoptice, în care Iisus din Nazaret a fost văzut de apostolii săi într-o lumină nouă pe Muntele Tabor (Matei 17:1-9, Marcu 9:2-8, Luca 9:28-36). Conform evangheliilor sinoptice Iisus a devenit strălucitor, a vorbit cu proorocii Moise și cu Ilie, fiind numit Fiul lui Dumnezeu. Interpreții Noului Testament au clasificat Schimbarea la Față drept una din minunile lui Iisus menționate în Evanghelii. Particularitatea Schimbării la Față este aceea că apostolii săi văd în Iisus din Nazaret lumina divină. Similar, conform evangheliei după Ioan, la ultimul discurs public al lui Iisus, apostolii săi au auzit „vocea lui Dumnezeu”, în timp ce alții au auzit doar „zgomot de tunet”.
Schimbarea la Faţă a Domnului este sărbătorită de Biserică la 6 august, în Postul Adormirii Maicii Domnului. Dar care este povestea și de unde vine denumirea uneia dintre cele mai mari sărbători pentru creștini? Pe muntele Tabor, înainte de intrarea în Ierusalim şi de momentul Jertfei de pe Cruce pentru răscumpărarea păcatelor oamenilor, Hristos S-a arătat Apostolilor în adevărata Sa ipostază de Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Iisus i-a luat atunci cu sine pe munte pe Petru, Iacob şi Ioan. Sfântul Ioan Gură de Aur arată că acest lucru a fost făcut de Mântuitorul lumii pentru întărirea Apostolilor, transmite Agerpres.
Pentru aceasta Hristos a poruncit să se arate pe Muntele Taborului şi cei mai străluciţi bărbaţi ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie. Cei doi, Moise şi Ilie, pentru porunca lui Dumnezeu şi pentru poporul cel încredinţat lor, au murit de mii de ori.
Moartea, sărăcia, dispreţul şi miile de rele sunt lucruri care umplu de groază pe oameni. Apostolii se temeau atunci de toate acestea mai mult decât iudeii de Marea Roşie, însă Hristos i-a învăţat să fie curajoşi împotriva acestor rele şi plini de siguranţă să treacă peste ele cu picioarele uscate.
Pentru aceasta, spre a-i întări, El a poruncit să se arate cei mai străluciţi bărbaţi ai Vechiului Testament, spune Sfântul Ioan Gură de Aur în Cuvânt la Schimbarea la Faţă.
Pe Tabor, pe când se ruga, Hristos S-a schimbat la faţă, strălucind cu slava dumnezeirii Sale: „Şi s-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina”.
În acel moment, ucenicii L-au văzut în adevărata Sa înfăţişare: Dumnezeu, căci strălucea ca soarele, şi Om, căci avea un veşmânt. Umanitatea Lui era atât de pătrunsă de dumnezeire, încât veşmântul şi trupul Lui au strălucit ca lumina. Pentru ca ucenicii să poată vedea pe Iisus în lumina Sa necreată, ei înşişi au fost pătrunşi de această lumină, de acest har. Numai astfel au putut vedea cu ochii trupeşti lumina dumnezeirii.
Atunci a spus Sfântul Apostol Petru: „Doamne, bine este sa fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una”. Atunci, un nor luminos i-a umbrit şi s-a auzit un glas: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L”.
Auzind, cei trei sfinţi apostoli au căzut cu faţa la pământ, înspăimântându-se peste măsură. Hristos S-a apropiat însă de ei şi le-a zis: „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi!”, poruncindu-le să nu spună nimănui despre această întâmplare până la Învierea Sa din morţi.
