Ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării prevăzute de legislaţia în vigoare de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sălaj, în primele patru luni ale anului 2022, au fost încadrate în muncă 731 persoane.
731 de persoane au fost angajate prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj în primele patru luni ale anul 2022. Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 aprilie 2022, 372 au vârsta peste 45 de ani, 97 persoane sunt cuprinse între 35 și 45 ani, 89 au vârsta între 25 și 35 de an,iar 173 sunt tineri sub 25 de ani. Din total număr persoane ocupate 126 sunt tineri NEET).
Numărul femeilor încadrate este de 323, iar al bărbaţilor de 408, ponderea din totalul persoanelor încadrate find de 44,19%, respectiv 55,81%.
În funcţie de rezidenţă, 320 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 411 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe persoane au studii liceale şi postliceale(329), profesionale (173), gimnaziale (156), 73 persoane fiind cu studii universitare. Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AJOFM Sălaj în primele patru luni ale anului 2022, 266 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Sălaj.
În primele patru luni al anului 2022, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active a fost de 2016 persoane.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Toate măsurile de stimulare a ocupării forței de muncă sunt detaliate pe site-ul www.anofm.ro în secțiunile „Persoane fizice”/ „Persoane juridice”. Mai multe informaţii sunt disponibile pe site: www.anofm.ro.