Împlinirea a 75 de ani de la eliberarea lagărului Auschwitz-Birkenau și aniversarea a 15 ani de activități educaționale ale Muzeului Holocaustului de la Șimleu Silvaniei vor fi marcate în 26 ianuarie, de la ora 16, în oraşul de sub Măgura.
"Acest eveniment reprezintă o oportunitate excelentă pentru tânăra generație de a găsi mai multe informații și detalii despre misiunea noastră de a educa despre istoria tragică a celui de-al Doilea Război Mondial și Holocaust, prin intermediul celui mai recent proiect al nostru numit Eternal Echors – Instrument interactiv de predare a problematicii Holocaustului", spun organizatorii.
Potrivit acestora, Eternal Echoes a fost realizat printr-o finanțare acordată de Uniunea Europeană prin programul Erasmus Plus 2016-2019, care a oferit posibilitatea de a dezvolta un instrument interactiv care va contribui în mare parte pentru a sprijini profesorii din întreaga lume să predea tematica Holocaustului în clasă: "Ne-am îndeplinit cu succes misiunea de a crea instrumentul (www.eternalechoes.org) și ne îndreptăm acum spre diseminarea lui în toate cele 6 țări partenere și nu numai".
În acest an se împlinesc 15 ani de activități educaționale ale muzeului, dar și multe parteneriate naționale și internaționale în domeniul istoriei evreilor și a problematicii Holocaustului. "În acești ani am avut un sprijin deosebit al misiunii diplomatice a Israelului în România, prin vizita a doi ambasadori E.S. David Oren și E.S. Dan Ben-Eliezer cât și a doi reprezentanți ai Ambasadei, Jonathan Rosenzweig și Shelly Hugler Livne. De asemenea încrederea și sprijinul constant din partea FCER a contribuit enorm la dezvoltarea acestui muzeu si a activităților desfășurate în toți acești ani", mai spun organizatorii evenimentului ce se va derula cu ocazia Zilei Internaţionale a Comemorării Victimelor Holocaustului,
În programul manifestării au fost incluse, printre altele, o vizită a noii expoziţii a Muzeului, un omagiu adus victimelor Holocaustului şi mulţumiri eliberatorilor, seminarul educaţional – Eternal Echoes şi un concert aniversar – muzică klezmer.