Un bărbat din comuna Mirșid s-a ales cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce a încălcat restricțiile carantinării la domiciliu. În loc să stea izolat pentru 14 zile, după cum prevăd regulile în vigoare, sălăjeanul a ales să călătorească la Zalău, acolo unde l-au găsit, de altfel, oamenii legii.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou au deschis un dosar penal pe numele unui bărbat de 46 de ani din comuna Mirșid, carantinat la domiciliu fiind contact al unui pacient diagnosticat cu COVID-19.
Potrivit anchetatorilor, organele de cercerare penală din cadrul Postului de Poliție Mirșid s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, după ce în 20 august, bărbatul nu și-a respectat măsura izolării la domiciliu din localitatea Mirșid, ce i-a fost impusă de către autorități.
Verificând dacă sălăjeanul respectă restricțiile aferente, oamenii legii au constatat că acesta nu se afla acasă și că se deplasase la Zalău.
Legislația în vigoare prevede că nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. Dacă fapta este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda.