Angajații Instituției Prefectului din județul Sălaj au intrat în grevă generală începând cu data de 10 aprilie 2023. Până când? Nu se știe. Cu ce logistică? Evident, dispunând de logistica și baza de date a Instituției Prefectului și, așa cum tocmai greviștii au specificat, utilizând programul de lucru plătit. De contribuabili.
Salariații Instituției Prefectului din județul Sălaj au organizat, în timpul programului de lucru, greva generală care a fost declanșată la data de 10 aprilie 2023.
Mass-media din județul Sălaj a fost invitată să participe la conferința de presă organizată de greviștii din Instituția Prefectului Sălaj, folosind (în mod abuziv credem noi) logistica, baza de date și timpul de muncă plătit de contribuabili.
Mai grav este, din punctul nostru de vedere, faptul că utilizarea acestora în folos propriu, nu a fost considerată nici măcar nepotrivită de către greviști
Cât despre programul de lucru în slujba contribuabilului, greviștii au fost aproape recalcitranți atunci când a fost adus în discuție subiectul.
Revendicările greviștilor au fost expuse de angajații Instituției Prefectului, fiind detaliate activitățile desfășurate și importanța acestora, programul de lucru super-aglomerat, și punctul de vedere al acestora cu privire la folosirea bunurilor instituției.
Așadar, tendențios? Probabil…
Abuzul funcționarilor publici cu privire la folosirea unor bunuri publice în folos propriu? Aproape sigur!