Tradiţional, marți, 1 Martie şi poliţiştii de la Brigada Rutieră au împărţit mărțișoare femeilor. Doamnele şi domnişoarele de la volan, care au trecut prin centrul municipiului Zalău, au fost oprite de poliţişti pentru a primi din partea acestora, pe lângă urări, şi câte un mărţişor. Aşa că, în trafic, şoferiţele au fost trase pe dreapta cu cele mai nobile intenţii. Alături de poliţişti şi angajaţii Registrului Auto Român Sălaj le-au dăruit femeilor mărtişoare.
Polițiștii rutieri au desfășurat marți, 1 martie, o activitate educativ–preventivă care a avut drept scop informarea conducătorilor auto cu privire la noile modificări ale legislației rutiere intrate în vigoare în data de 27 februarie 2022.
Astfel, polițiștii le-au adus în atenție, participanților la trafic, noile modificări ale OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, dar și sancțiunile care vor fi aplicabile pentru abaterile de la normele rutiere.
De asemenea, având în vedere însemnătatea zilei de 1 Martie, polițiștii rutieri împreună cu reprezentanții R.A.R Sălaj le-au dăruit doamnelor și domnișoarelor aflate în trafic, tradiționalele mărțișoare, vestitoarele primăverii, care în acest an au fost însoțite și de câteva mesaje preventive referitoare la siguranța în trafic.
Șoferițele s-au arătat foarte încântate de gestul polițiștilor și au promis să respecte regulile de circulație.
Vă dorim o primăvară frumoasă, fără incidente în trafic!