Adormirea Maicii Domnului este una dintre cele mai vechi sărbători închinate Fecioarei Maria. Conform cutumelor bisericeşti, sărbătoarea este precedată de un post de 14 zile, cu dezlegare la untdelemn și vin sâmbăta și duminica.
Pe data 15 august, credincioșii, ortodocși și catolici, prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai însemnate sărbători religioase din caledarul bisericesc.
Adormirea Maicii Domnului este una dintre cele mai vechi sărbători închinate Fecioarei Maria. Nu există mărturii clare despre existența Ei, însă din secolul al V-lea Cultul Maicii Domnului a început să se dezvolte, după ce Sinodul IV Ecumenic a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu. Locul de origine al sărbătorii nu se cunoaște cu exactitate, însă mormântul Maicii Domnului și biserica zidită pe mormânt se păstrează și astăzi în Orașul Sfânt, Ierusalim, în apropiere de Grădina Ghetsimani. În spatele mormântului Maicii Domnului din biserică poate fi vizitată de pelerini și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cunoscută sub numele de Ierusalimitissa.
Generalizarea Praznicului Adormirii Maicii Domnului în Răsărit s-ar datora împăratului bizantin Mauriciu (528-603), care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Ghetsimani şi care a fixat definitiv data sărbătoririi la 15 august.
Adormirea Maicii Domnului este găsită şi în calendarul catolic, sub denumirea de „Ridicarea la cer a Fecioarei Maria”. Conform cutumelor bisericeşti, sărbătoarea este precedată de un post de 14 zile, cu dezlegare la untdelemn și vin sâmbăta și duminica. În România există numeroase biserici care poartă hramul „Adormirii Maicii Domnului”, locuri unde credincioşii se adună la slujbă. Unul dintre cele mai cunoscute pelerinaje din România este cel de la mănăstirea Nicula unde se află o icoană a Maicii Domnului despre care se spune că este făcătoare de minuni.
Potrivit Bibliei, Fecioară Maria a fost înştiinţată de un înger de trecerea ei la cele veşnice. Apostolii, aflaţi în acel moment în diferite zone ale lumii, au fost aduşi pe nori pentru a fi prezenţi la acest eveniment. Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, el ajungând trei zile mai târziu. Întristat, a cerut să se deschidă mormântul, pentru a săruta mâinile Născătoarei de Dumnezeu, dar intrând, l-a găsit gol. În timp, în cuvântările părinţilor bisericii s-a afirmat cu mai multă putere credinţa că, după adormirea sa, Fecioara Maria a fost înviată de Iisus Hristos şi luată cu trupul în împărăţia cerurilor.
De Sfânta Marie Mare, aşa cum este cunoscută în tradiţia populară această sărbătoare, există numeroase obiceiuri ce sunt păstrate cu sfinţenie din bătrâni. Pe 15 august, femeile merg la biserică pentru a da de pomană fructe şi apoi trec prin cimitir să tămâieze mormintele. Ţăranii care aveau vii mari tocmeau, la jumătatea lui august, pândarii pentru păzit viile. În ziua de Sfântă Mărie, ciobanii îşi coboară turmele de oi de pe munte, semn că anotimpul călduros este pe sfârşite. Tot acum, bărbaţii schimbau pălăria cu căciula. Din acest moment se interziceau şi scăldatul în apa râurilor, spurcată de cerb, dar şi dormitul pe prispă.
Prohodul Maicii Domnului se cântă în seara de 14 spre 15 august, în jurul epitafului sau icoanei Maicii Domnului. Este o rugăciune integrată în cultul Bisericii Ortodoxe, care creează un paralelism între momentul Răstignirii și Învierii Mântuitorului și ridicarea la ceruri a Maicii Domnului. Prohodul Maicii Domnului cuprinde și referințe de natură istorică legate de împrejurimile în care s-a săvârșit și s-a mutat la ceruri Născătoarea de Dumnezeu.
