Oficialii Clubului Primăriei București au făcut un anunț legat de soarta antrenorului principal Adrian Vasile. În comunicatul dat de CSM București, este strecurată ideea că obiectivul fostului jucător de la Steaua îl reprezintă accederea în Final Four-ul de la Budapesta, în contextul în care echipa la care joacă și Cristina Neagu domină Liga Florilor.
Tot mai multe voci din handbalul românesc susțin că salariile date la CSM București sunt imense, iar echipa nu reușește să ajungă măcar în Final Four. Alți foști mari exponenți ai sportului cu mingea pe semicerc pretind că Adrian Vasile ar trebui schimbat.
„Consiliul de administrație al clubului bucureștean a decis să continue colaborarea cu antrenorul Adrian Vasile, stabilind totodată de comun acord un obiectiv clar: calificarea în primele patru echipe în actuala ediție EHF Champions League. Chiar dacă în competițiile interne campioana CSM București este neînvinsă de mai bine de doi ani, în contextul în care bugetul clubului a rămas constant în ultimele sezoane, iar adversarele din întrecerile naționale s-au întărit de la an la an, parcursul echipei în acest sezon de Liga Campionilor nu s-a ridicat până acum la nivelul așteptărilor. Parcursul din acest sezon european poziționează echipa pe locul patru în grupa sa din cea mai importantă competiție europeană intercluburi, după prima parte a fazei grupelor. De subliniat că bugetul CSM București nu este nici pe departe cel mai mare din întrecerea europeană, probabil că nu este inclus nici măcar printre primele șase la nivel european, dar cu toate acestea echipa a fost o prezență permanentă în ultimii ani între primele opt formații ale bătrânului continent. Incontestabil o mândrie, mai ales că nicio altă echipă românească, indiferent de disciplină sportivă aleasă, nu a reușit ceva similar, iar palmaresul intern și internațional al CSM București, după doar 16 ani de la înființare este unul extrem de valoros și foarte greu de replicat, pentru o perioadă atât de scurtă de timp”, precizează comunicatul.
Iulian Pîslaru, directorul general al CSM București, a declarat că ratarea calificării în Final4-ul Ligii Campionilor va duce automat la încetarea colaborării cu Adrian Vasile.
„Bineînțeles că poziția actuală în clasamentul grupei nu este cea așteptată la debutul sezonului, dar am încercat să scoatem din analiza noastră factorul emoțional. În acest moment echipa este ‘în obiectiv’, cum se spune, și are în continuare șanse de calificare în fazele superioare ale competiției. Consiliul de administrație al CSM București a decis să îi acorde întreg sprijinul antrenorului Adrian Vasile, însă cu un obiectiv simplu și clar, pe care cu toții îl dorim realizat: calificarea în Final Four-ul de la Budapesta. Ratarea acestui obiectiv va însemna automat întreruperea colaborării, la finalul acestui sezon competițional. Până atunci, Adrian Vasile este antrenorul CSM București și avem încredere că toate obiectivele stagionale vor fi îndeplinite. Facem un apel și la suporterii noștri care, în momentele grele ale echipei, mai ales în Champions League, ar trebui să fie alături de fete și să susțină echipa în toate momentele jocului”, a spus Pîslaru în urma întâlnirii cu membrii Consiliului de Administrație.
Adrian Vasile face parte din staff-ul CSM București încă din anul 2014, dar antrenor principal a fost numit în octombrie 2019. Din cei patru ani petrecuți la clubul bucureștean ca antrenor principal, primul sezon a fost întrerupt atât în Liga Campionilor, unde echipa era calificată în sferturile de finală, cât și în Liga Florilor, unde CSM era în vârful clasamentului, la egalitate de puncte cu rivala SCM Rm. Vâlcea, dar cu un joc mai puțin disputat. În următorii trei ani a câștigat cu echipa de două ori Liga Florilor, Cupa și Supercupa României. În EHF Champions League, echipa a ajuns mereu în faza sferturilor de finală. În actualul sezon, după 8 meciuri jucate, CSM București ocupă poziția a patra în clasamentul grupei, cu patru victorii, un egal și trei înfrângeri.
Conducerea CSM București a anunțat în această toamnă prelungirea contractelor Cristinei Neagu și Crinei Pintea, precum și transferurile extremei stânga daneze Emma Friis (Ikast) și portarului Daciana Hosu (SCM Râmnicu Vâlcea), valabile din vara viitoare.