PNL Crasna are o nouă echipă de conducere, urmare a alegerilor care au avut loc duminică, 28 ianuarie 2024.
Au avut loc alegeri la organizația teritorială PNL Crasna. Ionuț-Bogdan Hulujan este noul președinte al organizației PNL Crasna, fiind ales duminică, 28 ianuarie, în prezența președintelui Partidului Național Liberal filiala Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu.
Fiu al satului Marin, Ionuț-Bogdan Hulujan este de profesie inginer horticultor, doctor în Științe agricole, în prezent cadru didactic la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.
Ședința de alegere a noii echipe de conducere a PNL Crasna a fost urmată și de o întâlnire cu sătenii din Marin, la căminul cultural.
Președintele Dinu Iancu-Sălăjanu a prezentat proiectele și investițiile derulate de Consiliul Județean Sălaj, punând accent pe reabilitarea drumului județean 191G Crasna – Marin – Valcău de Jos, lucrări ce vor fi demarate în acest an.
”M-am bucurat să găsesc în satul Marin și în comuna Crasna o organizație și o comunitate unită, preocupată de politică și de implicare în viața societății. I-am felicitat și le-am mulțumit cetățenilor pentru prezența în număr mare, fiind convins că pentru a ne atinge obiectivele propuse trebuie să fie un efort comun atât din partea instituțiilor publice, cât și a comunității locale”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele PNL Sălaj.