În doar două zile, echipele de control formate din polițiști, jandarmi și polițiști locali au verificat peste 5.600 de persoane și circa 200 de societăți comerciale, aplicând amenzi de 150.000 de lei. Printre cei sancționați se numără 216 sălăjeni care nu au purtat mască, dar și 55 care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea/libera circulație.
Zeci de sălăjeni au fost amendați pentru deplasări inutile, la finele săptămânii trecute, în urma acțiunilor de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
În cursul zilelor de sâmbătă și duminică, oamenii legii au verificat cu privire la respectarea măsurilor impuse nu mai puțin de 5.653 de persoane, 266 mijloace de transport persoane, dintre care 221 au fost mijloace de transport public în comun. De asemenea au fost verificate și 209 societăți comerciale, dintre care 139 au fost restaurante, terase și alte medii de interes.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 286 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 216 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 15 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina și 55 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație. Alte 42 de sancțiuni au fost aplicate de jandarmii salajeni, dintre care 33 pentru nepurtarea măștii de protecție, iar nouă fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea. 30 de sancțiuni au fost aplicate și de polițiștii locali, dintre care 26 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și patru pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea. Totodată, au fost desfășurate și 34 acțiuni punctuale, în cadrul cărora au fost aplicate 252 sancțiuni contravenționale.
Valoarea totală a amenzilor depășește 150.000 de lei.