Pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului și a persoanei, polițiștii zălăuani au desfășurat pe raza oraşului Şimleu Silvaniei, în perioada 20-23 decembrie a.c., o acţiune care a avut ca obiective creşterea autorităţii poliţiei şi asigurarea respectării legii dar și desfăşurarea de acţiuni specifice punctuale pentru asigurarea climatului de siguranță civică, a ordinii și liniștii publice, comerț ilicit, a faptelor penale și contravenționale, dar și la regimul circulației rutiere.
În cadrul acțiunii, poliţiştii au identificat autorii în cinci dosare penale, au constatat patru infracțiuni (trei la regimul circulaţiei rutire şi o faptă de furt) şi au aplicat 48 de sancţiuni contravenţionale, din care 15 la regimul circulaţiei rutiere, 19 la Legea 61/1991, o sancţiune la O.G. 97/2005, iar diferenţa au fost aplicate la alte acte normative. Valoarea totală a sancțiunilor depăşeşt 40.000 de lei.
Ca măsură complementară, polițiștii au reținut în vederea suspendării un permis de conducere. La activităţi au participat şi jandarmi.