Nord-irlandezul Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a semnat cu Rapid un contract pe 2 ani. Este primul antrenor britanic pe banca unei echipe din Liga 1 în istorie.
La o zi după ce Rapid s-a impus împotriva celor de la FCSB și a încheiat campionatul pe locul 6, echipa lui Dan Șucu și-a anunțat noul antrenor, pe Neil Lennon, fost manager important al celor de la Celtic Glasgow. Antrenorul a venit liber de contract, deoarece nu a mai antrenat din octombrie 2022, de când a stat pe bancă la Omonia Nicosia, în Cipru.
Pe site-ul oficial, Rapid a anunțat că Neil Lennon a semnat noul contract:
”În vârstă de 52 de ani, antrenorul nord-irlandez are o carieră impresionantă și o experiență vastă, atât ca jucător, cât și ca antrenor. Fostul căpitan al naționalei nord-irlandeze a semnat un contract pe două sezoane, până în vara anului 2026”.
,,La început, am vorbit cu domnul Șucu și cu Daniel Sandu, am purtat discuții ample cu ei. Apoi, ne-am reîntâlnit în urmă cu câteva săptămâni și am fost foarte impresionat de proiectul pe care mi l-au prezentat. Am fost foarte impresionat de domnul Șucu, este un om foarte puternic, foarte inteligent, un om cu principii. A fost impresionant pentru mine. Apoi, vorbind și cu Daniel, a fost o decizie simplă pentru mine. Sunt foarte bucuros să fiu aici, știu că Rapid este un nume foarte important în istoria fotbalului românesc. Este o oportunitate pentru mine. Sper să creez o conexiune puternică între mine și suporteri, dar acest lucru vine odată cu obținerea rezultatelor pozitive și cu a face performanță. Este responsabilitatea mea. Știu că sunt suporteri foarte pasionați, care iubesc clubul. Sunt asemănători fanilor lui Celtic. Îmi doresc să facem performanță, acesta este obiectivul meu principal. Sper să întâlnesc curând suporterii și voi face tot ce este posibil pentru a face performanță cu Rapid”, a declarat Neil Lennon.
Dan Șucu a avut și el un mesaj, postat tot pe site-ul oficial. Acționarul majoritar al giuleștenilor a spus că are încredere în Neil Lennon și că e sigur că acesta va impune disciplina la club.
”Stimați rapidiști,
Mă mulțumește faptul că domnul Neil Lennon, o legendă în Marea Britanie, atât ca jucător, cât și ca antrenor, se alătură proiectului nostru. Luând în considerare cariera sa, este cel mai titrat specialist străin venit să antreneze în România. Dânsul vine dintr-o cultură fotbalistică, cea anglo-saxonă, bazată pe seriozitate, pe muncă, pe reușită. Cultură în care deciziile, odată luate, nu mai sunt comentate sau negociate, ci pur și simplu sunt implementate. Un antrenor cu rezultate excepționale, experimentat, dar încă tânăr, energic, foarte autoritar, un lider adevărat. Și, în plus față de toate, un antrenor care poate lua decizii echilibrate, fără să vină în spate cu un bagaj de antipatii sau de preferințe subiective în ceea ce privește lotul. Sunt convins că nu vom mai avea jucători care să-și manifeste rapidismul la 3 noaptea din discotecă sau de pe pârtiile de schi, sau care să se prezinte la echipă cu kilograme în plus față de greutatea optimă. Sunt, de asemenea, convins că, în sezonul viitor, pregătirea fizică, implicarea și determinarea în teren a echipei noastre vor fi la un nivel net crescut față de stagiunea abia încheiată. Ne-am fi dorit să avem puterea financiară de a-i oferi un salariu pe măsura celui apărut în presă, dar, momentan, nu suntem la acel nivel. Vrem să ajungem acolo în următorii ani și putem să o facem doar pe baza unor performanțe sportive foarte bune. Domnul Lennon va fi ajutat în noul sezon și de un club RAPID mai puternic! Pe baza evaluărilor făcute împreună cu domnul Mircea Lucescu, căruia îi mulțumesc în mod special, vom continua investițiile în infrastructură, vom reforma în totalitate zona medicală (refacere, recuperare, nutriție) și, normal, vom continua investițiile în jucători valoroși, cu mentalitate de învingători. Sunt multe lucruri care vor fi schimbate în bine, dar prefer să îi las să vorbească despre ele pe colegii responsabili de implementarea lor!”