Bronzul este un aliaj, cunoscut în Europa cel puțin din a doua jumătate a mileniului IV î. Chr. Inițial s-a bazat pe alierea cuprului cu arsen, care ulterior este înlocuit cu staniu și / sau plumb. Spre deosebire de cupru, noul material avea avantaje evidente. Putea fi prelucrat prin turnare în forme (tipare), uneltele și armele obținute erau mult mai rezistente, cu muchii tăioase, iar în cazul în care se distrugeau puteau fi topite și transformate prin turnare în alte piese. Toate aceste operațiuni necesitau însă cunoștințe foarte temeinice din partea celor care prelucrau acest metal.
Vorbind despre prelucrarea bronzului trebuie să distingem cel puțin trei etape ale acestui proces: extracția minereurilor ce conțineau cupru, apoi alierea cuprului cu staniu și obținerea bronzului brut și în fine confecționarea obiectelor finite prin turnarea metalului topit. În acest context ne vom referi doar la ultima etapă, mai ales că pe teritoriul Sălajului nu se cunosc zăcăminte de cupru și staniu. Primele două etape, extracția și reducerea minereurilor, apoi alierea metalelor se derulau probabil în zona surselor de minereuri, iar ulterior bronzul brut ajungea pe căi diverse în posesia celor care-l prelucrau. Pe teritoriul Sălajului au fost descoperite atât construcții care au servit drept ateliere pentru prelucrarea bronzului, dar mai ales piese arheologice ce reprezintă indicii ale activității artizanilor (materie primă, creuzete, tipare, linguri pentru turnat, duze, dar și dornuri, poansoane, dălți sau ciocane ori nicovale).
O construcție care a servit drept atelier metalurgic a fost cercetată în anul 2008 în zona localității Recea Mare. Construcția se afla la marginea unei așezări datată în jurul anului 1500 î. Chr. și avea în interior o vatră de foc pe care a fost descoperit un creuzet, recipient folosit pentru topirea metalului .
Cele mai vechi piese din bronz descoperite pe teritoriul Sălajului datează din mileniul al IV-lea î. Chr. și au fost realizate dintr-un aliaj bazat în principal pe cupru și arsen. Este vorba despre două topoare descoperite la Dragu, respectiv la Șasa, comuna Ileanda.
Metalul obținut din reducerea minereurilor, adesea deja aliat cu staniu era prelucrat de către meșteri care cunoșteau secretele topirii, turnării și obținerii unor obiecte de bună calitate. Se pare că erau chiar și meșteri care se mutau periodic dintr-o așezare în alta și prelucrau metalul propriu sau al clienților, retopind inclusiv piese de bronz distruse. Metalul brut circula sub forma unor bucăți asemănătoare unor pâini, numite ”turte de bronz” sau sub forma unor bare sau brățări masive din bronz.
Metalul era scump și dificil de procurat. Adesea era adus de la distanțe enorme, chiar și din Asia centrală cu caravane terestre și transportat inclusiv pe mare. De aceea, după turnare tot ceea ce prisosea era adunat cu grijă și refolosit. Aceste bucăți de metal se numesc ”resturi de turnare” .
Pentru a fi turnat, metalul brut era fragmentat și apoi pus în vase ceramice, confecționate dintr-o pastă dură, rezistentă. Aceste recipiente numite creuzete (Fig. 6-7) erau așezate pe vetre de foc cu cărbune de lemn. Pentru a spori focul și a grăbi procesul de topire a metalului din creuzete se foloseau fie burdufuri din piele fie tuburi de lemn cu duze ceramice pentru a sufla aer.
Proporția de staniu în cadrul aliajului influența punctul de topire a bronzului. Evident meșterii nu dețineau termometre pentru a stabili temperatura metalului fluid, dar puteau să o aprecieze în funcție de unele aspecte, precum culoarea amestecului. Toate aceste ”secrete ale meseriei” se deprindeau fără îndoială în urma unei practici îndelungate alături de meșteri experimentați. Metalul topit, bine omogenizat era turnat în tipare din piatră sau din lut. Pe suprafața acestor tipare era redată prin cioplire piesa care urma să fie turnată. Erau tipare monovalve (dintr-o singură formă de turnat) pentru piese mai simple cum erau de pildă secerile, dar și tipare bivalve sau compozite din două sau trei forme de turnat, pentru piese mai complexe, inclusiv pentru cele care aveau nevoie de orificii pentru fixare în cozi de lemn. La Șimleu Silvaniei au fost găsite valve de tipar pe care sunt redate mai multe piese ceea ce presupune o turnare concomitentă a mai multor piese de bronz .
Pentru a realiza piese de metal mai complexe, cum sunt de pildă topoarele sau vârfurile de lance care necesitau modelarea în decursul turnării a unor orificii pentru fixarea cozii de lemn erau folosite dispozitive auxiliare, numite ”cepuri de turnare” care erau fixate în interiorul tiparului.
Fără îndoială un vârf al meșteșugului prelucrării bronzului l-a reprezentat obținerea tablei de bronz. Prin îmbinarea cu ajutorul niturilor a bucăților de tablă meșterii realizau mai ales vase de bronz bogat ornamentate.
Tabla de bronz era prelucrată prin încălzirea și baterea repetată a barelor de bronz cu ajutorul unor ciocane și nicovale din bronz.
Activitatea unor artizani pricepuți în prelucrarea tablei de bronz și confecționarea vaselor de metal a fost documentată la Șimleu Silvaniei. De aici provine un tezaur, ajuns în urmă cu mai bine de un secol în posesia unui muzeu din Berlin, iar din acest tezaur făceau parte și cazane lucrate din tablă de bronz. Un indiciu în acest sens este și tiparul în care se turnau nituri pentru îmbinarea bucăților de tablă.
Decorul bogat care adesea împodobea produsele din tablă de bronz ale artizanilor (vase, centuri, armuri și coifuri, etc.) erau realizate cu ajutorul unor dălți și poansoan.
Metalurgia preistorică a bronzului a avut o evoluție îndelungată în Transilvania și în particular în zona Sălajului. Abia din a doua jumătate a mileniului I î. Chr. uneltele și armele de fier încep să le înlocuiască treptat pe cele de bronz, însă acest aliaj continuă să fie folosit și în vremurile istorice, mai ales pentru confecționarea pieselor de podoabă sau pentru moneta măruntă. Una dintre capodoperele perioadei finale a metalurgiei bronzului din zona Sălajului o reprezintă fără îndoială spada scurtă de bronz cu teaca sa descoperite într-un mormânt de la Firminiș datat la sfârșitul sec. VII – începutul sec. VI î. Chr.
