Patru incendii de vegetație uscată au avut loc în decursul a doar 24 de ore, în județul Sălaj. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Porolissum", pompierii au fost solicitați să intervină în cursul zilei de joi, 24 octombrie, la incendii produse în localităţile Fildu de Jos, Bogdana, Panic și Zalău.
"Condiţiile meteo de vânt şi resturile vegetale abundente şi uscate au făcut ca focul să se propage cu mare rapiditate în ciuda intervenţiei prompte a pompierilor şi al serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, focul ameninţând locuinţe, anexe, livezi, şi fond forestier", a precizat sursa citată.
Focurile deschise pentru arderea vegetaţiei uscate sunt extrem de periculoase, ele soldându-se, nu de puține ori, cu incendii greu de controlat, avertizează pompierii. Tocmai de aceea, ei recomandă cetățenilor o prudenţă mai mare la igienizarea terenurilor prin ardere, mai ales dacă terenurile se află în apropierea anexelor gospodăreşti, a locuinţelor, fond forestier etc.
Pompierii ne sfătuiesc să ţinem cont de câteva reguli absolut necesare, atât pentru evitarea incendiilor, cât şi pentru stingerea sau împiedicarea extinderii lor: colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi ce permit arderea controlată; executarea arderii în zone ce nu permit propagarea focului la eventuale construcţii, nu afectează reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de gaze naturale, produsele petroliere, alte materiale combustibile; asigurarea prealabilă a mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii; supravegherea permanentă a focului şi stingerea lui totală înainte de a părăsi locul.
Potrivit legislației în vigoare, cei care nu ţin cont de aceste prevederi şi produc incendii care impun intervenţia pompierilor trebuie să ştie că sunt pasibili de amenzi cuprinse între 1.000 şi 2.500 de lei.