Tinerii legitimați la cluburi sportive vor primi câte 150 de lei pe lună din 2024. Potrivit Legii 322/2022, banii trebuiau împărțiți în 2023, însă aplicarea ei a fost amânată cu un an prin OUG 168/2022, astfel că tichetele pentru sportivi vor fi distribuite la nivel național începând cu data de 1 ianuarie 2024, doar dacă nu mai apar alte schimbări până atunci.
După cum s-a stabilit anul trecut, tinerii români care participă, ca reprezentanți ai unui club sportiv, la competiții sportive oficiale naționale și la competiții oficiale internaționale vor beneficia lunar de un stimulent financiar în valoare de 150 de lei, bani acordați sub forma unor tichete. Inițial, oficialii români au anunțat că tichetele pentru sportivi vor fi distribuite în 2023, însă această măsură a fost amânată pentru 2024. Potrivit Legii 322/2022, banii trebuiau împărțiți în 2023, însă aplicarea ei a fost amânată cu un an prin OUG 168/2022, astfel că tichetele pentru sportivi vor fi distribuite la nivel național începând cu data de 1 ianuarie 2024, doar dacă nu mai apar alte schimbări până atunci.
În acest an, Guvernul României va decide regulile pentru emiterea și acordarea tichetelor pentru sportivi. Acestea vor avea o perioadă de valabilitate de un an de la data emiterii lor și vor putea fi utilizate numai în România. Tichetele pentru sportivi vor putea fi folosite pentru:
- Achiziționarea de articole sportive și echipamente sportive specifice disciplinei practicate;
- Transportul sportivilor între localitățile din țara noastră;
- Achiziționarea de suplimente nutritive;
- Recuperare medicală;
Tichetele pentru sportivi vor fi valabile doar dacă vor cuprinde următoarele informații:
- Emitentul și datele sale;
- Valoarea nominală a tichetului de sportiv;
- Spațiu pentru înscrierea numelui, a prenumelui și a codului numeric personal ale sportivului care are dreptul să le utilizeze;
- Interdicția de a utiliza tichetul de sportiv în alte scopuri;
- Seria și numărul legitimației de sportiv, cu menționarea numelui structurii sportive la care acesta este legitimat, plus categoria de vârstă;
- Elementele de identitate vizuală ale structurii sportive și ale Ministerului Sportului;