Vineri, 30 iunie, începe Festivalul Bathory Fest 2023. Cea de-a șasea ediție a Festivalului propune pentru finalul lunii iunie un weekend incendiar.
Bathory Fest 2023 își propune să reunească în Cetatea Șimleu specialiști în cercetarea istoriei europene, de la Báthory până în zilele noastre, să răspundă provocărilor moderne și să aducă în fața publicului actori specializați în reconstituire istorică.
Bathory Fest 2023 este despre cultură, istorie și educație europeană. Un proiect finanțat de către Uniunea Europeană în cadrul Programului Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori, Angajarea și participarea cetățenilor: Înfrățirea orașelor. După cele cinci ediții inedite, cea de-a șasea își propune să fie epică. Ultimul weekend din iunie va fi unul incendiar, la propriu. Regele a mutat ultima piesă și și-a ales bravii viteji care îi vor apăra cetatea. A sosit vremea victoriei, inamicul a fost îndepărtat, iar petrecerea învingătorilor va dura 3 zile și 3 nopți. Menestreii iscusiți vor concerta, cavalerii se vor duela, iar domnițele îi vor aplauda. Pe scenă vor urca trupe renumite de muzică: Bosquito, Bere Gratis, Crimson Haze sunt cei care vor încânta publicul în cele trei seri. De asemenea, Caravana TIFF va proiecta filme în premieră, iar atmosfera va fi încinsă de spectacole de foc, salve de tun și efecte pirotehnice inedite.
Delegațiile participante din orașele înfrățite din Polonia și Ungaria, parteneri în proiect, își antrenează participanții pentru competițiile sportive și gastronomice, urmând ca cei mai abili și iscusiți dintre ei să fie recompensați.
Consiliul Județean Sălaj și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj sunt parteneri și sprijină acest inedit festival, finanțat de către Uniunea Europeană.