Banca Naţională anticipează că rata anuală a inflaţiei va continua să crească până la mijlocul celui de-al treilea trimestru, dar într-un ritm vizibil încetinit, urcând moderat peste valorile prognozate în luna mai pentru orizontul scurt de timp.
Rata anuală a inflaţiei va continua să crească până la mijlocul trimestrului III. Consiliul de Administraţie pe probleme de politică monetară a decis în şedinţa de miercuri, 7 iulie, majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 4,75% pe an, de la 3,75% pe an, începând cu data de 7 iulie 2022.
„Determinante pentru înrăutățirea perspectivei apropiate a inflației sunt: dinamicile mai mari anticipate a fi consemnate în lunile următoare de prețurilor combustibililor, gazelor naturale și energiei electrice, chiar și-n contextul aplicării schemelor de sprijin și al manifestărilor unor efecte de bază, precum și de prețul alimentelor procesate, în principal sub o influență a ascensiunii mai puternice a cotațiilor țițeiului, produselor energetice și ale mărfurilor agro-alimentare, pe fondul războiului din Ucraina și al sancțiunilor asociate.”, a declarat guvernatorul BNR.
Acesta spune că efecte inflaționiste suplimentare sunt așteptate și pe segmentul prețurilor administrate, inclusiv ca urmare a scumpirii biletelor CFR, precum și pe cele al produselor din tutun, pe fondul majorării accizei specifice.
”Incertitudini sunt asociate impactului prezumat, dar și duratei schemelor de plafonare și compensare a prețurilor la energie și combustibil.
Riscuri notabile continuă să vină din evoluția cotațiilor produselor energetice, precum și din persistența blocajelor unor lanțuri de producție și aprovizionare, în contextul războiului din Ucraina și al sancțiunilor asociate, cărora li se alătură cele decurgând din măsurile anunțate recent vizând creșterea veniturilor bugetare.
Prelungirea războiului din Ucraina și extinderea sancțiunilor impuse Rusiei generează incertitudini și riscuri considerabile la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, prin efectele posibil mai mari exercitate pe multiple căi asupra puterii de cumpărare și încrederii consumatorilor, precum și asupra activității profiturilor și planurilor de investiții ale firmelor, dar și prin potențiala afectare mai severă a economiei europene, ca și cea a economiei globale, dar și a percepției de risc asupra economiilor din regiune, cu impact nefavorabil asupra costurilor de finanțare.”, a adăugat Isărescu.
Isărescu atenționează că va fi greu de evitat o recesiune, iar țara noastră se va confrunta cu mai multe probleme în plus față de celelalte state.
„Suntem gata să folosim toate instrumentele când trebuie și în dozajul necesar. Este foarte important să calibrezi politica monetară de așa manieră încât să eviți pe cât posibil intrarea în recesiune. Probabil că va fi greu de evitat o recesiune, nu numai la noi, în lume. La noi ar apărea două dificultăți în plus. Prima, pe partea fiscal-bugetară: avem deja un deficit fiscal mare. Nu ai cum să faci corecția bugetară pe recensiune, veniturile fiscale scad foarte mult în perioade de recesiune. Nu poți nici să majorezi impozitele, pentru că accentuezi recesiunea”, a mai spus acesta.