Dinamo București poate ieși din subsolul clasamentului din Superliga cu sprijinul lui Mircea Lucescu și Ion Țiriac. Aceștia sunt văzuți de fanii dinamoviști ca fiind salvatorii clubului din Ștefan cel Mare.
Mircea Lucescu și Ion Țiriac sunt văzuți de fanii dinamoviști ca fiind salvatorii clubului din Ștefan cel Mare, care se află în subsolul clasamentului din Superliga.
Rică Răducanu susține că Mircea Lucescu și Ion Țiriac se implică deja activ la Dinamo, deși e cunoscut faptul că antrenorul roman chiar a mers in cantonametul echipei de doua ori. Totuși, până acum nimeni n-a spus despre Ion Țiriac că ar fi început să se implice la Dinamo până la această declarație a lui Răducanu.
„Am vorbit cu Mircea Lucescu, sunt prieten bun cu el. Ieri am vorbit cu el. Suntem și neamuri. Răzvan e nașul lui Cătălin și al copiilor lui. Mircea Lucescu e dinamovist, nu e rapidist”, a dezvăluit Rică Răducanu
Întrebat dacă Mircea Lucescu și Ion Țiriac se implică la Dinamo, Rică Răducanu a răspuns: „Sunt acolo. Eu așa am înțeles. Vor ajuta și ei clubul, că și ei au fost ajutați la timpul lor. Orice e bine acum, și cu bani, și cu vrăjeală. E important să fie acolo să ajute clubul. Că Dinamo e…. cine nu ar vrea să joace la Dinamo?”
La finalul lunii ianuarie Ion Tiriac a susținut ca este interest sa investeasca la clubul din Stefan cel Mare doar alatruri de Mircea Lucescu .Până acum n-a fost făcut un anunț oficial al celor doi.
Ion Țiriac și Mircea Lucescu sunt așteptați la Dinamo cu brațele deschise, iar Victor Becali a vorbit despre o posibilă împlicare a celor doi. Celebrul impresar este de părere că echipa din Ștefan cel Mare ar avea nevoie de ani de zile pentru a reveni în lupta la titlu, chiar și dacă „Il Luce” va fi lângă „câinii roșii”.
Suporterii ,,câinilor rosii,, au primit o veste din partea lui Victor Becali ,care anunță că vor începe lucrările la stadionul din Ștefan cel Mare. Susținătorii „câinilor roșii” speră ca și Ion Țiriac și Mircea Lucescu să se alăture proiectului. Mircea Lucescu a fost din nou la antrenametele celor de la Dinamo înaintea confruntării cu Oțelul Galați. Victor Becali a vorbit despre o posibilă implicare a celor două legende din sportul românesc.
„Povestea asta că vine domnul Țiriac, dacă voia să vină domnul Țiriac venea de mult și poate să se ducă oricând. Acuma domnul Țiriac o dă pe Lucescu, Lucescu o dă pe Țiriac și uite așa nu o să vină niciunul. Domnul Țiriac are 84 de ani, nea Mircea 78 au făcut la rândul lor mult pentru sport. Nu neapărat că nu ar băga bani, dar nu mai au vârsta, nici răbdarea. Să pui Dinamo pe picioare cu toată priceperea lui Mircea Lucescu și toți banii îți trebuie ani de zile. Îți trebuie ani de zile să o aduci la un nivel cum își doresc Țiriac și Lucescu.Le-a purtat noroc și foarte bine, are și mai mult timp. Poate să le dea și un sfat, orice cuvânt al lui Mircea Lucescu în fața unor jucători poate fi un factor mobilizator”, a spus Victor Becali