• LIVE Sălăjeanul INFO
  • Contact
  • Publicitate
vineri, 9 octombrie 2026
Nici un rezultat
Vezi toate rezultatele
Sălăjeanul
  • Politică
  • Administrație
  • Cultură
  • Economie
  • Educație
  • Eveniment
  • Social
  • Sănătate
  • Sport
  • Video
Sălăjeanul
Nici un rezultat
Vezi toate rezultatele
Acasă Eveniment

BREAKING NEWS. Plan Roșu în Sălaj: Accident cu 10 victime la Bizușa, implicat un convoi militar. Comunicarea MApN, „sublimă, dar lipsește cu desăvârșire”

Veritabil fiasco provocat de secretomania și lipsa de proceduri de comunicare ale Ministerului Apărării Naționale. Mobilizare exemplară a ISU ”Porolissum” și IPJ Sălaj, dar „bâlbâială” de la Cluj până la București pentru MApN

INFO Salajeanul de INFO Salajeanul
28/05/2026
în Eveniment, Special, Ştirile Zilei
3 min
0
BREAKING NEWS. Plan Roșu în Sălaj: Accident cu 10 victime la Bizușa, implicat un convoi militar. Comunicarea MApN, „sublimă, dar lipsește cu desăvârșire”
0
SHARE
1.4k
VIZUALIZARI
Share FacebookShare Whatsapp

O seară care a pus în alertă maximă structurile de intervenție din județul Sălaj s-a transformat, din punct de vedere informațional, într-un veritabil fiasco provocat de secretomania și lipsa de proceduri de comunicare ale Ministerului Apărării Naționale (MApN). În jurul orei 20:10, un grav accident rutier în care a fost implicat un convoi militar a avut loc în localitatea Bizușa, declanșând activarea imediată a Planului Roșu de Intervenție.

În timp ce salvatorii își făceau datoria contracronometru pe teren, comunicarea la nivel central a MApN a „amutit” complet, lăsând comunitatea și jurnaliștii în fața unui zid al tăcerii absurde.

Ca de fiecare dată, jurnaliștii sălăjeni au căutat rapid informațiile oficiale. Biroul de presă al IPJ Sălaj, recunoscut la nivel local pentru eficiență, seriozitate și promptitudine, s-a văzut de această dată cu mâinile legate: legea și competențele impun ca incidentele în care sunt implicate convoaie militare să fie gestionate exclusiv, pe partea de comunicare, de MApN.

De aici a început un periplu birocratic de-a dreptul caraghios. Deoarece în județul nostru nu există un birou de comunicare al armatei pentru astfel de crize, am apelat Centrul Zonal de Relații cu Publicul de la Cluj. Răspunsul? „Nu este de competența noastră”. Am mers mai departe și am sunat la București, pe numărul de centrală al MApN. Pentru a scăpa rapid de insistențele jurnaliștilor, operatorii au pasat apelul către biroul de presă central, unde – evident, la această oră – nu mai era program, iar telefoanele sunau în gol.

Vorba lui Caragiale: comunicarea MApN este „sublimă, dar lipsește cu desăvârșire”. Este inadmisibil ca într-o situație de criză, cu Plan Roșu activat, o instituție de importanță strategică să își închidă telefoanele și să lase opinia publică în beznă.

Datele tehnice furnizate de ISU Porolissum Sălaj: Bilanțul a crescut la 10 victime

Singura instituție care a salvat onoarea comunicării instituționale a fost ISU Porolissum Sălaj, care a oferit rapid primele date concrete, deși extrem de lapidare, fiind la rândul lor blocați de lipsa de reacție a partenerilor de la MApN.

Potrivit informațiilor oficiale transmise de ISU Sălaj, forțele alocate la fața locului au fost masive:

-2 autospeciale pentru transport personal și victime multiple

-2 ambulanțe SMURD și 1 unitate de terapie intensivă mobilă

-1 autospecială de stingere cu apă și spumă

-1 autospecială de descarcerare

-5 ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Sălaj

-1 elicopter SMURD, trimis de urgență în sprijinul echipajelor din teren

În urma evaluării medicale complexe de la fața locului, numărul persoanelor afectate a crescut în dinamică. În acest moment, 10 victime, conștiente și cooperante, au fost preluate și sunt transportate de urgență la spital pentru investigații medicale de specialitate.

O întrebare legitimă pentru mai-marii armatei:

În timp ce medicii, pompierii și polițiștii sălăjeni își riscă viața și demonstrează un profesionalism desăvârșit pe șoselele județului, structura de comunicare a MApN s-a comportat ca și cum accidentul ar fi fost un secret de stat de importanță nucleară.

Așteptăm ca MApN să își asume responsabilitatea, să se trezească din amorțeala birocratică și să emită detaliile tehnice ale evenimentului: ce căuta convoiul acolo, care au fost cauzele coliziunii și care este starea militarilor sau a celorlalți cetățeni implicați. Sălăjenii au dreptul să știe!

În concluzie, încercarea anacronică a MApN de a apela la vechea strategie a tăcerii și de a pune batista pe țambal în cazul unui eveniment de un asemenea impact public nu reprezintă doar o formă de ineficiență instituțională, ci o dovadă clară de deconectare de la realitățile prezentului. În secolul vitezei, în care realitatea din spațiul public se propagă instantaneu și orice cetățean aflat în tranzit devine, prin intermediul tehnologiei, un martor capabil să filmeze, să analizeze și să informeze comunitatea la un singur click distanță, pretenția armatei de a menține un monopol informațional absurd sub paravanul secretomaniei este complet depășită. În timp ce martorii oculari și platformele de socializare oferă deja imagini și mărturii clare de la fața locului, perpetuarea acestei culturi a secretului nu face altceva decât să decredibilizeze o instituție care ar trebui să ofere siguranță, demonstrând că, în materie de transparență și comunicare de criză, MApN a rămas blocat într-o paradigmă a barierelor birocratice, total incompatibilă cu dinamica societății moderne.

Etichete: accident Bizusaaccident convoi militaraccident DN1Ccomunicare MApN accidentelicopter SMURD Bizusaipj salajISU Porolissum Sălajplan rosu Salajstiri Salajvictime accident Bizusa
Știrea anterioară

MONEDE DE AUR ȘI ARGINT PENTRU NADIA COMANECI

Ştirea următoare

Lecție de unitate la Gorgana: Două confesiuni unite în rugăciune la 162 de ani de la moartea marelui Simion Bărnuțiu

Ştiri asemănătoare

Cămătar reținut în Șimleu Silvaniei
Eveniment

Cămătar reținut în Șimleu Silvaniei

de Sălăjeanul
09/10/2026
0

Un bărbat de 58 de ani din Șimleu Silvaniei a fost reținut pentru 24 de ore în urma unor percheziții...

Citește mai mult
Alt accident la Jibou

Accident mortal în Sălaj

09/10/2026
REPORTAJUL ZILEI

Reportajul Zilei – Marți, 13 octombrie – Ziua Informării Preventive Prevenția poate salva vieți

08/10/2026
Un nou reper al luxului în Băile Felix

Universul de lux de la Grand Hotel President

08/10/2026
Românii susțin masiv RO Wallet, noul portofel de identitate digitală

Românii susțin masiv RO Wallet, noul portofel de identitate digitală

08/10/2026
Ştirea următoare
Lecție de unitate la Gorgana: Două confesiuni unite în rugăciune la 162 de ani de la moartea marelui Simion Bărnuțiu

Lecție de unitate la Gorgana: Două confesiuni unite în rugăciune la 162 de ani de la moartea marelui Simion Bărnuțiu

Farsă birocratică după Planul Roșu de la Bizușa. MApN a rupt tăcerea pe Facebook, dar ascunde detaliile în spatele unui zid de refuzuri

Farsă birocratică după Planul Roșu de la Bizușa. MApN a rupt tăcerea pe Facebook, dar ascunde detaliile în spatele unui zid de refuzuri

Faci un comentariu sau dai un răspuns? Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sunt de acord cu Politica de Confidențialitate.

CELE MAI CITITE

DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMÂNIA S.A.-solicitare de emitere a acordului de mediu

Anunț public privind depunerea solicitarii de emitere a acordului de mediu

24/09/2026

Siliconul poate ține mai mult, dar jucăria contează în alegerea primului lubrifiant

Anunț public privind depunerea solicitarii de emitere a acordului de mediu

10 kW pe etichetă, realități diferite: generatorul pentru pene de curent nu se alege la fel ca cel de pe șantier

Ce să iei când apar primele strănuturi? 6 formule cu vitamine pe care le poți lua în calcul în 2026

ULTIMELE ȘTIRI

Cămătar reținut în Șimleu Silvaniei

09/10/2026

Accident mortal în Sălaj

09/10/2026

Reportajul Zilei – Marți, 13 octombrie – Ziua Informării Preventive Prevenția poate salva vieți

08/10/2026

Sălăjeanul — Știri și informații la zi
redactia@salajeanul.ro

Navighează după categorie

  • Administrație
  • Advertorial
  • Arhivă
  • Cultură
  • Economie
  • Educație
  • Eveniment
  • Fără categorie
  • Politică
  • Publicitate
  • Sănătate
  • Social
  • Special
  • Sport
  • Ştirile Zilei
  • Video

Ştiri recente

Cămătar reținut în Șimleu Silvaniei

Cămătar reținut în Șimleu Silvaniei

09/10/2026
  • Politică de confidenţialitate
  • Politică de cookies

© 2020 Sălăjeanul. Toate drepturile rezervate.

  • Acasă
  • Toate știrile
  • Administrație
  • Cultură
  • Economie
  • Educație
  • Eveniment
  • Politică
  • Sănătate
  • Social
  • Sport
  • Video
  • Publicitate
  • Contact
  • LIVE Sălăjeanul INFO
Acest site web folosește cookie-uri. Continuând să utilizați acest site web, dați consimțământul pentru cookie-urile utilizate. Politica de cookie-uri.