De anul viitor, o parte din banii existenţi în bugetul local vor putea fi cheltuiţi pentru finanţarea unor proiecte propuse de zălăuani. Bugetarea participativă este o metodă care se aplică de ani de zile la Cluj Napoca, de exemplu, şi presupune implicarea directă şi activă a comunităţii în dezvoltarea oraşului.
În ultima şedinţă de Consiliu local, din 18 iulie, s-a aprobat alocarea a 25 de mii de lei din bugetul local pentru achiziţionarea unei platforme electronice care să permită implementarea bugetului participativ. E vorba, practic, de platforma care va găzdui propunerile venite de la cetăţeni şi unde acestea vor putea fi votate.
Astfel, din 2020, la Zalău, o anumită parte din banii din bugetul local vor fi folosiţi pentru finanţarea unor proiecte propuse de cetăţeni. Se vor putea propune mai multe proiecte care vor fi supuse apoi la vot, iar cele care se vor bucura de cel mai mare succes vor fi finanţate şi puse în aplicare. Propunerile pot viza domenii precum infrastructura, siguranţa circulaţiei, amenajarea spaţiilor verzi şi a locurilor de joacă, sănătate, infrastructura educaţională şi culturală.
Decizia Primăriei de a introduce bugetarea participativă vine ca urmare a unei propuneri făcute de consilierul local PNŢCD Dorel Labo, în luna iunie a acestui an.
O astfel de propunere, formulată atunci de USR, a mai ajuns la Primăria Zalău în luna noiembrie 2017.
Clujul a fost primul oraş din România care a implementat conceptul de bugetare participativă. Iniţial, acesta a fost pus în practică într-un singur cartier, în 2013, apoi extins la nivelul întregului municipiu, din 2017. Din 2018, aplică această metodă de cheltuire a banului public şi autorităţile locale din Oradea şi Baia Mare.