Ministrul Alexandru Nazare a anunțat, într-o postare oficială, că bugetul de stat pe 2026 se află în „linia dreaptă”, după ce reprezentanții coaliției de guvernare au agreat un calendar clar și realist pentru aprobarea acestuia.
Bugetul de stat pe 2026 se află în linia dreaptă. În următoarele zile urmează aprobarea plafoanelor bugetare, urmată de consultări cu toate ministerele, iar în paralel se vor definitiva strategia fiscal-bugetară și raportul macroeconomic pentru anul în curs. Potrivit calendarului stabilit, la mijlocul lunii februarie va fi publicat proiectul de buget și supus aprobării Guvernului, iar în a doua parte a lunii februarie bugetul va intra în dezbatere și vot în Parlament.
Ministrul Finanțelor a subliniat pe pagina sa de socializare că această aliniere a fost agreată de toate partidele din coaliție, fiind considerată o etapă importantă pentru asigurarea înțelegerii comune privind ritmul și etapele aprobării.
În cadrul discuțiilor, s-a abordat și pachetul de măsuri pentru administrație, considerat esențial pentru construcția bugetului, precum și continuarea măsurilor de relansare economică.
Alexandru Nazare a precizat că aceste măsuri vor fi reflectate atât în bugetul pe 2026, cât și prin pachete distincte de politici publice, construite echilibrat pe baza propunerilor tuturor membrilor coaliției.
De asemenea, ministrul a menționat analiza execuției bugetare pe 2025, la nivelul fiecărui minister, arătând că anul se închide cu un grad de implementare de peste 90% pentru majoritatea ministerelor. El a subliniat că un buget credibil trebuie să pornească de la o analiză riguroasă a execuției anului anterior, pentru a corecta ceea ce nu a funcționat și a consolida rezultatele.
Alexandru Nazare a afirmat că bugetul pe 2026 trebuie să fie unul „corect”, reflectând nivelul real al cheltuielilor, fără a supraevalua veniturile.
El a mai spus că doar pe baza corectitudinii și responsabilității se pot proiecta creștere reală și rezultate concrete pentru toți, iar prioritatea centrală rămâne relansarea economică, prin absorbția fondurilor europene și investiții susținute din bugetul de stat.
„Bugetul pe 2026, în linie dreaptă
Am agreat azi, alături de colegii din coaliția de guvernare, un calendar clar și realist pentru aprobarea bugetului de stat pe 2026. În câteva zile vom aproba plafoanele bugetare, urmând apoi consultări cu toate ministerele. Tot în această perioadă definitivăm strategia fiscal-bugetară pentru anul în curs și raportul macroeconomic.La mijlocul lunii februarie urmează publicarea proiectului de buget și aprobarea în Guvern, iar în a doua parte a lunii februarie bugetul va intra în dezbatere și la vot în Parlament. Acest calendar a fost azi agreat de toate partidele din coaliție – o aliniere importantă, ce asigură înțelegerea comună a ritmului și etapelor de aprobare a bugetului. Am discutat, de asemenea, pachetul de măsuri pentru administrație, esențial pentru construcția bugetului, precum și continuarea măsurilor de relansare economică. Acestea vor fi reflectate atât în bugetul pe 2026, cât și prin pachete distincte de politici publice, construite echilibrat, pe baza propunerilor tuturor membrilor coaliției. Tot azi am discutat situația execuției bugetare pe 2025, la nivelul fiecărui minister. Închidem anul cu o execuție în ansamblu, bună – cu peste 90% grad de implementare pentru majoritatea ministerelor. Un buget credibil pornește de la o analiză riguroasă a execuției anului anterior, pentru a corecta ceea ce nu a funcționat și a consolida ceea ce a dat rezultate. Pornind de la această analiză dar şi de la experiența anilor anteriori, bugetul pentru 2026 trebuie să fie, înainte de toate, un buget corect: să reflecte nivelul real al cheltuielilor, fără a supraevalua venituri. Doar pe premise de corectitudine şi responsabilitate putem proiecta creştere reală şi rezultate concrete, pentru toți.Iar prioritatea centrală a acestui an rămâne în continuare relansarea economică – prin absorbția cât mai bună a fondurilor europene disponibile, completată de programe finanțate din bugetul de stat şi soluții sustenabile de relansare şi accelerare a investițiilor”, este postarea completă a ministrului Alexandru Nazare.










