In etapa actuala productia de carne la ovine a devenit prioritara pentru crescatori, deoarece detine ponderea in structura anuala a veniturilor. Perioada februarie – martie este marcata de inceperea sezonului de fatari, mai ales la crescatorii privati.
Inainte de inceperea fatarilor, se recomanda sa se execute urmatoarele lucrari: asternutul se va improspata in fiecare zi cu paie curate, nemucegaite; se va pregati un compartiment separat pentru oile fatate de curand intr-un loc al adapostului mai ferit de curenti.
In interiorul compartimentului pe un perete se instaleaza boxe de fatare cu dimensiunile de 95 cm inaltime, 90 – 100 cm largime si 120 cm adancime. Boxele se pot executa din plasa de sarma, lanteti sau scanduri. La 100 oi gestante se calculeaza 4 – 5 boxe individuale de fatare.
In prima saptamana dupa fatare se inregistreaza cele mai mari pierderi de miei. Pentru a reduce pierderile de miei este absoluta nevoie sa se acorde, de catre crescatori, asistenta la fatare.
In conditii normale de intretinere oile fata destul de usor, in 10 – 30 de minute, dupa care oile proaspat fatate sunt duse in compartimentul de oi care au fatat un miel sau in cel pentru doi miei. In boxele individuale vor fi trecute, pentru 3 – 5 zile, oile care au fatat doi miei, oile rele mame si tineretul care fata pentru prima data.
In cazul temperaturilor de sub zero grade Celsius, apare pericolul ca in doua ore, mieii sa inghete daca fatarile nu sunt supravegheate.
La toate rasele de ovine crescute in tara noastra, dar mai ales la rasa Merinos, se intalnesc oi care nu au lapte sau au o cantitate insuficienta.
Oile cu productie buna de lapte si cu fatare gemelara ii vor alapta, iar de la cele cu productia de lapte slaba, un miel va trece la o oaie doica, careia i-a murit mielul, sau la o oaie buna de lapte, dar care are un singur miel.
De multe ori, crescatorii de oi s-au intrebat: “Este sufficient sa hranim oile numai dupa fatarela nivelul cerintelor pentru a da o productie de lapte la nivelul potentialului genetic?
Literatura de specialitate semnaleaza ca la oile Karakul, care au fost hranite dupa fatare la nivelul cerintelor, dar au pierdut in intervalul monta-fatare, datorita subalimentatiei, 15 % din greutatea lor corporala, au produs cu 10 litri mai putin lapte. Lactatiile reprezinta perioada cu cele mai mari cerinte nutritive in ciclul productiv al oii.
Desi odata cu debutul lactatiei capacitatea de ingestie creste treptat, oile nu pot, in majoritatea cazurilor, sa consume suficiente nutreturi pentru a face fata cerintelor fiziologice de energie in primele saptamani de lactatie si sunt obligate sa utilizeze rezervele corporale de grasime.
Pentru proteina si substante minerale, rezervele corporale sunt foarte mici si, deci, furajele ingerate trebuie sa le contina la nivelul necesarului.
Rezulta deci, ca refacerea rezervelor organismului in perioada de repaos mamar, care se suprapune cu gestatia, este o conditie esentiala pentru obtinerea unei productii de lapte la nivelul potentialului lactogen, in faza de ascendenta a lactatiei.
Este necesar ca masa de furaje ingerate sa scada in volum, dar sa creasca valoarea lor nutritiva, actiune care se realizeaza prin scoaterea treptata din ratie a grosierelor si introducerea furajelor concentrate in parallel cu cresterea calitatii fibroaselor.
Tinand cont ca si in sistemul traditional de crestere al oilor, fatarile incep intre 1 si 15 februarie, este absolut necesar ca, pentru a sustine refacerea organismului si implicit prtoductia de lapte, furajarea stimulativa a oilor sa inceapa din primele zile ale lunii ianuarie.