La Târgu Mureș se desfășoară în perioada 7-12 august 2023 Campionatul Național Seniori U22 la box masculin. La această competiție sportivă CSM Zalău participă cu 2 sportivi la categoria 67 kg și +92 kg, sportivi care sunt antrenați la club de către Adrian Popuțea.
Campionatul Național Seniori U22 la box masculin are ca principal scop verificarea potențialului pugilistic la nivelul seniorilor U22, pentru depistarea sportivilor talentați, în vederea promovării și selecționării lor în loturile naționale de seniori U22 pentru anul 2023. Competitia se desfășoară la 13 categorii de greutate, iar CSM Zalău participă cu sportivi la două dintre acestea. Este vorba despre categoriile 67 kg. Și +92 kg.
Competitia se va desfasura conform Regulamentului I.B.A.,fiind eligibili să participe sportivii născuți în anii 2001-2004. Timpul de lupta este de 3 runde a cate trei minute, cu un minut pauza între reprize. La această competiție se va boxa fara casca de protectie. Capii de serie vor fi stabiliti de către Comisia Tehnică a FR BOX, conform rezultatelor naționale și internationale anterioare ale sportivilor.
Adrian Popuțea, antrenorul lotului înscris de CSM Zalău la această competiție sportivă de mare anvergură, ne-a transmis că obiectivul clubului este acela de a participa într-o finală.
Sportivii care vor reprezenta CSM Zalău la această competiție sunt Chis David la categoria 67 kg și Magdas Paul la categoria +92 kg.
Paul Magdaș are 109 meciuri câștigate din 125 de meciuri jucate. Acesta a mai participat în finala competiției din 2021, fiind clasat pe locul 2, dar și în competiția din 2022 unde s-a clasat pe locul al 3-lea.
La Campionatul Național de seniori din 2023, Paul Magdaș a obținut medalia de argint.
David Chiș are jucate 18 meciuri, din care câștigate 11.
Le dorim succes sportivilor noștri, dar și antrenorului Adrian Popuțea.