Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri un act normativ prin care se introduce posibilitatea de eliberare a cazierului judiciar şi în formă electronică.Acest lucru simplifică mult posibilitatea de a intra în posesia acestui document, nemaifiind necesară deplasarea la Poliție pentru solicitare.
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, 7 decembrie, un act normativ prin care se introduce posibilitatea de eliberare a cazierului judiciar şi în formă electronică. Precizăm că plenul Camerei Deputaților este for decizional în acest caz, astfel că legea merge acum la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.
Este mai exact vorba despre un proiect legislativ pentru completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar.
Potrivit noului act normativ, depunerea cererii de eliberare a cazierului judiciar , cât și eliberarea actului, vor fi posibile în formă electronică.
Conform inițiativei, la solicitarea persoanelor fizice sau juridice certificatul de cazier judiciar se eliberează gratuit și în formă electronică, care au semnătură electronică calificată și sunt asimilate înscrisurilor autentice.
„La solicitarea persoanelor fizice sau juridice, în urma consemnării opţiunii în cererea-tip prevăzută la alin.(1) şi (2), certificatul de cazier judiciar se eliberează gratuit şi în formă electronică. Certificatele de cazier judiciar eliberate în formă electronică sunt semnate cu semnătură electronică calificată şi sunt asimilate înscrisurilor autentice.
În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin comun al ministrului afacerilor interne şi al ministrului cercetării, inovării şi digitalizării, sunt stabilite procedurile pentru eliberarea în formă electronică a cazierului judiciar”, se arată în proiectul de lege.
Legea, inițiată de deputații PNL George Tuță și Sebastian Burduja, merge acum la promulgare, la președintele Klaus Iohannis.
Deputatul PNL George Tuță a ținut să menționeze că prevederile acestei noi legi reprezintă un gest de normalitate pentru cei peste 2 milioane de români din țara și străinătate care nu vor mai trebui să aglomereze drumurile și secțiile de poliție.
„Aceste chestiuni de bun simț trebuiau făcute acum mult timp. Sunt gesturi administrative aparent simple, dar care cu siguranță pot porni un bulgăre de zăpadă al împăcării între stat și cetățeni.
Un gest de normalitate pentru cei peste 2 milioane de români din țara și străinătate care nu vor mai trebui să aglomereze drumurile și secțiile de poliție. O veste bună și pentru lucrătorii din Ministerul de interne, care nu vor mai avea cozi la ghișee”, a declarat deputatul PNL George Tuță, după adoptarea proiectului de lege.
Proiectul de lege merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.