Pentru prima dată în ultimii 23 de ani, România găzduiește un turneu internațional major de handbal – Europeanul de tineret, W19 EHF EURO.
România va găzdui un turneu international major de handbal, după 23 de ani de la ultima competiție găzduită de țara noastră, care a fost Europeanul de senioare din 2000, găzduit împreună cu Ungaria.
Cele mai puternice 16 echipe din Europa își vor da întâlnire la Pitești și Mioveni între 6 și 16 iulie, iar ”tricolorele” vor să reușească o performanță cât mai bună în fața propriilor fani, România fiind una dintre cele mai titrate echipe din Europa la această categorie de vârstă, reușind să câștige titlul în 1998 și 2000, plus un bronz în 2007.
Actuala generație este cea care a încheiat pe poziția a 14-a la Mondialul Under-18 de anul trecut, desfășurat în Macedonia de Nord. În acel turneu, ”tricolorele” au remizat cu Olanda, iar în grupele principale au pierdut la limită cu Coreea de Sud, câștigătoarea trofeului, 31:33, dar și cu Germania, 27:28, în ultima secundă a meciului disputat la Skopje. Peste această generație a trecut, însă, un an, iar jucătoarele au căpătat și mai multă experiență.
La turneul de anul trecut, cea mai bună marcatoare a României a fost interul stânga Maria Diana Lixăndroiu, care a reușit 50 de goluri, clasându-se pe poziția a 12-a în topul golgheterelor. Deși a retrogradat cu CSM Slatina, Lixăndroiu a impresionat chiar la Europeanul de senioare, acolo unde și-a făcut debutul la un turneu major la EHF EURO 2022, având patru goluri reușite în meciurile desfășurate tot în Macedonia de Nord. Un inter de forță, care are și o viteză bună, Lixăndroiu are toate șansele să fie un adevărat star.
Pe același palier se situează și Alisia Boiciuc, jucătoare care a semnat cu Corona Brașov din sezonul următor. Un centru inteligent, care are și aruncări bune, Boiciuc a avut 37 de goluri la Mondialul Under-18, dar a fost jucătoarea care a dat cele mai multe pase decisive, 36, cu o medie de 5.14 pase decisive pe meci.
O altă jucătoare care se anunță a fi o componentă a naționalei României în viitor e extrema dreaptă Mihaela Mihai, care a participat la ambele Mondiale din 2022, de tineret și de junioare, făcându-și debutul și la senioare la națională la EHF EURO 2022, dar și în echipa lui CSM București, acolo unde va evolua și în sezonul viitor. În actuala stagiune, Mihai a avut 9 goluri în EHF Champions League.
Atât Pitești Arena, cât și Sala Sporturilor din Mioveni sunt două arene noi, moderne, dotate la standarde europene, care au fost inaugurate în urmă cu un an, respectiv cu doi ani în urmă, așadar oferă cele mai bune condiții pentru desfășurarea bună a partidelor, 56 programate la W19 EHF EURO 2023. Mai mult, o organizare excelentă ar putea aduce pentru România și turneul final de senioare din 2026, acolo unde FRH speră să preia organizarea de la Rusia.