Campionatul Mondial de handbal masculin a ajuns în faza sferturilor de finală. Alături de cele cele șapte forțe europene s-a strecurat în această fază doar Egiptul dinamoviștilor Ali Zein (32 de ani) și Mohamed Shebib (33 de ani).
Faza grupelor nu a oferit nicio mare surpriză la Campionatul Mondial de handbal masculin. Favoritele au mers la braț mai departe și promit meciuri spectaculoase în „sferturi”.
Selecţionatele Norvegiei şi Danemarcei au încheiat neînvinse grupele principale ale Campionatului Mondial de handbal masculin din Polonia şi Suedia, după victoriile obţinute luni, în ultimele partide.
Norvegia a învins Germania cu 28-26 şi a câştigat grupa a treia, având victorii pe linie la acest turneu final.
Câştigătoarea ultimelor două titluri mondiale, Danemarca, a învins Egiptul cu 30-25, condusă de Mathias Gidsel (8 goluri), Simon Bogetoft Pytlick (8) şi Mikkel Hansen (6). De la africani, pivotul Mohamed Shebib (CS Dinamo Bucureşti) nu a marcat, dar interul Ali Zein (CS Dinamo Bucureşti)a reuşit 3 goluri.
Egiptul este singura națiune din afara Europei calificată în faza eliminatorie. Campioana Africii a încheiat pe poziția secundă Grupa 4 principală, imediat sub marea favorită Danemarca.
Ali Zein a marcat 21 de goluri în turneu, în timp ce Mohamed Shebib a punctat de 9 ori. Ambii fac parte din lotul campioanei României, Dinamo.
Danezii au făcut, totuşi, un pas greşit, remiza de joi cu Croaţia (32-32).
Centrul Lazar Kukic (CS Dinamo) a reuşit un gol pentru Serbia, care a obţinut o victorie de palmares, 32-30 cu Olanda.
În sferturile de finală din 25 ianuarie vor avea loc duelurile dintre Franța și Germania , în sfertul 1, Suedia și Egipt , în sfertul 2, Norvegia și Spania în sfertul 3 și Danemarca – Ungaria în sfertul 4.
În faza semifinalelor se împerechează astfel: Sfert 1 vs Sfert 2 și Sfert 3 vs Sfert 4. Danemarca este campioana ultimelor două ediţii şi mare favorită.