Csaba Asztalos,președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, se opune vehement „regulii 40%” impusă de Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului.
Csaba Asztalos consideră că atitudinea lui Eduard Novak este irațională atunci când susține ca 40 % din sportivii aflați în teren în cazul sporturilor pe echipe să fie români, explicând motivul pentru care o regulă în care sunt impuși jucători autohtoni în echipe reprezintă o măsură ineficientă, care se poate întoarce împotriva românilor. Iată care sunt argumentele președintelui Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării:
„Marea majoritate a jucătorilor sunt din țara respectivă. Federația de handbal și de volei au câștigat în primă instanță, noi am atacat la Înalta Curte de Casație și Justiție. Nu intră în vigoare o lege, ci un act administrativ. Poate fi atacată în instanță, gândiți-vă ce înseamnă să fie limitată libertatea de circulație a sportivilor români în statele Uniunii Europene (…) Dacă s-ar introduce astfel de reguli în Europa, unde am mai transfera jucători, și-așa avem dificultăți în a transfera jucători. Ministerul nu poate să ia puncte echipelor, pentru că Federația poate face asta și din câte am înțeles eu Federația va ataca. Nu înțeleg această atitudine irațională! (…) Gândiți-vă că noi avem în Diaspora undeva la 4-5 milioane de români. Gândiți-vă ce ar însemna ca la o brutărie un patron să ceară să nu mai fie români, ci doar lucrători autohtoni. Nu am fost consultat instituțional înainte, știu conducători de cluburi care au arătat că au contracte pe 3-4 ani cu sportivi străini (…) Să vă mai spun ceva, în celelalte state, aceste reguli nu se aplică. Nu așa se crează jucători naționali. Regula este aceeași pentru echipele care aparțin de ministere”
De cealaltă parte, Eduard Novak, ministrul tineretului și sportului, arată că în cadrul sporturilor pe echipe, România nu își promovează sportivii din țara natală, preferând să acorde salarii de trei ori mai mari decât primesc în țara lor sportivilor străini, creând astfel posibilitatea de a crește și antrena echipele naționale ale altor țări, cu care România se confruntă apoi la Olimpiade sau în Campoinatele Mondiale și Europene.
Măsura a fost aplicată, iar Federațiile de profil au ales să o ignore, chiar dacă banii cu care funcționează cluburile și sunt plătite jucătoarele provin de la bugetul de stat.
Probabil că o modificare a Legii 69/2000, Legea Sportului, prin introducerea unei prevederi care să permită finanțarea salariilor de la bugetele locale a cluburilor sportive doar pentru plata jucătorilor români, celelalte salarii să fie asigurate din surse proprii ale cluburilor, ar rezolva probema aceasta într-un mod favorabil dezvoltării sportivilor români și promovării acestora. Nu din alt motiv, dar este clar că din banii care ajung în bugetul cluburilor sportive, bani plătiți de contribuabilii români, sunt susținute salarii exorbitante ale unor jucători străini care , mai apoi, sunt competitorii românilor , în timp ce sportivii români nu sunt nici susținuți, nici promovați.
O altă variantă ar fi aceea a limitării salariului care poate fi acordat din finanțările publice la nivelul sumei de 3000 euro lunar, iar diferența să fie plătită de clubul sportive din surse proprii.
Iar comparația făcută de Asztalos, cea dintre un brutar plătit din bani proprii și un sportive plătit din fondurile contribuabililor, din bani proveniți doar de la statul român, este mai mult decât nepotrivită. Ca și cum ai compara oaia cu mașina.
