Zonele înalte din 27 de judeţe sunt vizate de două atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi viscol, pe parcursul zilelor de joi şi vineri, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Printre județele vizate se regăsește și județul nostru.
Conform specialiştilor, în perioada 17 februarie, ora 8:00 – 18 februarie, ora 6:00, în nord-vestul ţării vântul va avea intensificări, cu rafale ce vor depăşi 55 – 65 km/h şi izolat 70 km/h. Intensificări ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, cu viteze în general de 45 – 55 km/h, iar pe parcursul zilei de vineri (18 februarie) vor fi intensificări ale vântului în majoritatea regiunilor, cu viteze de peste 45 – 55 km/h. Pe arii restrânse, îndeosebi în cele centrale, estice şi sudice, rafalele de vânt vor depăşi 70 km/h.
Judeţele vizate de atenţionările Cod galben sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.
În aceste 2 zile, vremea va fi schimbătoare, cu vânt activ, și temporar precipitații în special în ziua și noaptea zilei de joi. Joi, începând cu prima parte a zilei, precipitațiile sub formă de ploaie vor fi prezente temporar pe arii extinse, după care local se vor semnala averse de ploaie, însoțite de intensificări ale vântului. În schimb, vântul va fi activ și va sufla puternic în special în zonele înalte.
Odată cu venirea nopții, pe fondul scăderii temperaturilor, local în tot județul se vor semnala averse de toate felurile de precipitații: ploaie, lapoviță, ninsoare, în funcție de temperatură.
Vineri, în prima parte a zilei vor mai fi precipitații mixte local: ploaie, lapoviță, ninsoare, în funcție de temperatură, dar în Estul județului cel mai mult vor fi ninsori. Pe timp de zi, temporar vor mai fi averse de ploaie. Vântul va fi în continuare activ, dar va sufla mai slab decât în ziua precedentă.