CNSU a adoptat în ședința de joi noua lista a țărilor cu risc epidemiologic ridicat, dar și regulile de aplicare a carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din aceste țări. Astfel, potrivit deciziei, copiii de până în 12 ani sunt exceptați de la carantinare la venirea din state aflate în zonele galben și roșu.
Autoritățile române au crescut vârsta de la care copiii sunt exceptați de la măsura carantinării și obligativității prezentării unui test RT-PCR, de la 6 la 12 ani.
Copiii până în 12 ani, scutiți de carantină și de prezentarea unui test COVID la întoarcerea în România. Măsura a fost validată joi, în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, și va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.
Noua hotărâre prevede creșterea vârstei de la care sunt exceptați de la măsura carantinării și obligativității prezentării unui test RT-PCR copiii, la întoarcerea în țară. Până acum erau exceptați copiii până în 6 ani, de acum încolo, excepția se aplică până la 12 ani.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat în ședința de joi, 23 septembrie, noua listă a țărilor/teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat. Potrivit CNSU, Austria și Croația intră în zona roșie, iar în urma scăderii incidenței Grecia trece în zona galbenă.
Lista teritoriilor va intra în vigoare începând cu data de 26 septembrie, de la miezul nopții.
Tot joi, Guvernul a adoptat o hotărâre potrivit căreia nu mai este nevoie de testarea copiilor cu vârste între 6 și 12 ani în localitățile în care accesul la mai multe activități se face în baza certificatului verde.
În localităţile din scenariul roşu (peste 3 la mie) copiii sub 12 ani nu vor mai fi obligați să prezinte certificatul verde care să ateste rezultatul negativ al unui test Covid, atunci când merg la cinema, teatru sau restaurant, a anunțat joi premierul Florin Cîțu.
Totodată, magazinele nu se vor închide la ora 18:00 atunci când incidenţa ajunge într-o localitate la 4 la mie şi se va merge cu această restricţie abia după la 6 la mie.
De asemenea, premierul a precizat că, în zonele carantinate noaptea, cei care au certificat de vaccinare pot ieşi din casă fără declarație pe propria răspundere.