Federația de Handbal Europeană a recunoaștere valoarea Cristinei Neagu, care este în echipa ideală a sezonului, cu titlul de cel mai bun inter stânga. Alături de ea, Cristina Vărzaru și Narcisa Lecușanu au fost incluse între stelele handbalului international.
Luni seară la Viena, Federația de Handbal Europeană (EHF) a premiat pentru prima oară cei mai buni jucători ai sezonului din handbalul masculin și handbalul feminin. Cristina Neagu, de patru ori cea mai bună handbalistă a lumii, a fost desemnat cel mai bun inter stânga al sezonului 2022/2023.
Federația Română de Handbal a postat un comunicat pe site-ul official de socializare, arătând că:
,,Federația de Handbal Europeană a onorat handbalul feminin românesc cu încă o recunoaștere a contribuției valoroase și respectului de care ne bucurăm: Cristina Neagu este în echipa ideală a sezonului, cel mai bun inter stânga.Cristina Vărzaru și Narcisa Lecușanu au fost incluse în pleiada de stele ale handbalului internațional, Hall of Fame.
Felicitări și aplauze pline de recunoștință, avem modele de performanță și valori care inspiră generațiile actuale și viitoare!
Cristina Neagu a bifat o nouă performanță în handbalul mondial. Românca a fost aleasă cel mai bun inter stânga al sezonului 2022/2023.,,
Federația de Handbal Europeană a premiat pentru prima oară handbaliștii în funcție de meciurile din cupele europene și echipa națională. În urma prestațiilor încântătoare, Cristina Neagu a fost desemnată de EHF cel mai bun inter stânga al sezonului încheiat recent. Alături de CSM București, Cristina Neagu s-a oprit în sferturile de finală ale EHF Champions League. Campioana României a fost eliminată în „dubla” pentru Final-Four de către Esbjerg. Interul stânga de la CSM București și al României a devenit doar a treia jucătoare din istorie care înregistrează o asemenea performanță și la un asemenea nivel. În 7 din ultimii 8 ani, Cristina Neagu a făcut parte din echipa ideală a EHF Champions League.
Interul stâng de la CSM Bucureşti a depăşit borna de 1000 de goluri în Liga Campionilor în acest sezon şi a ajuns alături de campioana României până în sferturile de finală ale competiţiei. Neagu este a treia jucătoare din istorie care ajunge la o asemenea bornă.
Cristina Neagu și-a făcut intrarea în lumea handbalului la vârsta de 12 ani. La doar 17 ani, a fost declarată cea mai bună jucătoare de la Campionatul European de Tineret din Austria, unde echipa României a obținut medalia de argint. Cristina Neagu a fost selectată în echipa națională a României de la Campionatul Mondial din 2007, din Franța, unde România s-a clasat pe locul 4. „Meciurile tari călesc orice jucător. Nu mi-a fost frică deloc, chiar dacă în fața mea era Valerie Nicolas. Domnul Tadici mi-a spus să arunc la poartă cu curaj și așa am făcut. E cea mai frumoasă seară din viața mea.”, a spus Cristina imediat după victoria memorabilă din sferturi, împotriva națiunii gazdă Franța.
Cristina Neagu este singura sportivă din istorie care a câștigat de patru ori titlul de „Cea mai bună jucătoare din lume” în clasamentul Federației de Handbal Europeană.