Ediţia 2021-2022 a Ligii Naţionale de handbal feminin s-a încheiat duminică, zi în care au fost programate meciurile din etapa a 26-a, ultima, titlul fiind cucerit de CS Rapid Bucureşti. Podiumul a fost completat de CSM Bucureşti şi SCM Râmnicu Vâlcea.
CS Rapid Bucureşti a câştigat titlul de campioană a României la handbal feminin, duminică, după ce a învins-o pe SCM Râmnicu Vâlcea cu scorul de 35-27 (16-17), în deplasare, în etapa a 26-a (ultima) a Ligii Naţionale.
SCM Râmnicu Vâlcea a condus la pauză cu 17-16, iar ultima oară a fost în avantaj în min. 34, scor 19-18, după care a primit cinci goluri la rând, Rapid desprinzându-se la 23-19. În min. 44, gazdele au reuşit să se apropie la un singur gol, 23-24, dar apoi echipa pregătită de Carlos Viver a scăpat în câştigătoare, impunându-se cu 35-27.
Angoleza Azenaide Carlos a marcat 17 goluri pentru Rapid, Sorina Tîrcă 7, iar Dorina Korsos 5. De la vâlcence s-au evidenţiat Asma Elghaoui, Bobana Klikovac şi Irina Glibko, fiecare cu câte 5 goluri.
CS Rapid şi-a trecut în palmares al şaselea său titlu naţional, după cele din 1961, 1962, 1963, 1967 şi 2003.
Campioana en titre, CSM Bucureşti, a reuşit să o învingă pe CS Minaur Baia Mare cu 33-29 (16-17), însă a terminat pe locul secund în clasament, la un singur punct de Rapid.
”Tigroaicele” rămân cu cinci titluri în palmares şi se consolează în acest sezon cu Cupa României.
Rapid Bucureşti va evolua sezonul viitor şi în Liga Campionilor, competiţie în care are şanse la wild-card şi vicecampioana CSM Bucureşti.
Au retrogradat CSU Ştiinţa Bucureşti şi CSM Deva, ultimele două clasate, în timp ce Dacia Mioveni şi CSM Slatina vor evolua în turneul de menţinere/promovare, alături de formaţiile clasate pe locurile secunde în cele două serii din Divizia A.