Echipa CSM București, cu cel mai mare buget din handbalul feminin românesc, este noul lider al Ligii Florilor, după ce a învins Dacia Mioveni în meci restant, iar SCM Râmnicu Vâlcea a pierdut meciul din etapa a VII-a, cu vicecampioana Rapid Bucureşti.
S-a stabilit noul lider al Ligii Florilor din acest sezon de campionat, după ce două meciuri s-au jucat miercuri, ambele cu implicaţii la vârful clasamentului, între CSM Bucureşti – Dacia Mioveni, încheiat cu scorul de 37-21, restanţă din etapa a VI-a, şi SCM Râmnicu Vâlcea – Rapid Bucureşti, câștigat la limită de bucureștence, cu scorul de 32-33, în devans la etapa a VII-a.
Rapidul, la care au revenit Polman, Orlane Kanor, Buceschi și Grozav, s-a impus la limită, după un joc cu răsturnări de scor. Gazdele, de la care au lipsit Glibko, Kovacevic, Maidhof și Zschocke, au condus în cea mai mare parte a primei reprize, dar la pauză s-a intrat la egalitate, 17-17. Echipa feroviară a început mai bine repriza a doua și s-a desprins la 27-21 în minutul 45, după care gazdele au început cursa de urmărire. Vâlcea s-a apropiat la un gol în minutul 54, 30-31, apoi a ratat în două rânduri șansa de a egala. La 31-32, în minutul 58, Diana Ciucă a apărat aruncarea Nathaliei Hagman din extrema dreaptă, iar la 32-33, în ultimul minut, ultimul atac al gazdelor s-a încheiat cu o pasă greșită. SCM a suferit, așadar, prima înfrângere din Liga Florilor.
În urma victoriei cu Dacia Mioveni, coroborată cu cea a Rapidului la Râmnicu Vâlcea, campioana CSM Bucureşti trece pe prima poziţie a clasamentului, cu 18 puncte, fiind singura echipă neînvinsă din Liga Florilor şi un meci mai puţin disputat.
Pe locul 2 a coborât SCM Râmnicu Vâlcea, cu 16 puncte, din şapte partide, urmată de Dunărea Brăila, 13 puncte (6 meciuri).
Vineri se va juca partida dintre Gloria Bistriţa – Minaur Baia Mare, pentru un debut al antrenorului naţionalei, Florentin Pera, pe banca tehnică a gazdelor, iar etapa a VII-a mai programează sâmbătă partidele dintre CSM Târgu Jiu – HC Zalău, Ştiinţa Bucureşti – Măgura Cisnădie, Dacia Mioveni – Corona Braşov, Gloria Buzău – SCM Craiova.
Ultimul meci al etapei va avea loc în 25 octombrie, între Dunărea Brăila – CSM Bucureşti.
La finalul săptămânii, campioana CSM Bucureşti şi vicecampioana Rapid Bucureşti revin în partidele din Liga Campionilor, întreruptă pentru disputele din preliminariile CE2024.