S-a înregistrat o performanță notabilă în voleiul feminin românesc: avem o echipă calificată în semifinalele cupelor europene, mai exact în Challenge Cup.
După ce a cucerit în premieră un trofeu național – Supercupa României, echipa de volei feminin CSM Lugoj a reușit să-și treacă în palmares și o performanță europeană: calificarea, pentru prima dată în istoria clubului, în semifinalele Cupei Challenge, cea de-a treia competiție continentală intercluburi, din punct de vedere valoric.
CSM Lugoj s-a calificat în premieră în semifinalele Cupei Challenge la volei feminin, după ce a învins echipa belgiană Asterix Avo Beveren, cu scorul de 3-1 (21-25, 25-23, 25-21, 25-21), miercuri, în Sala ”Ioan Kunst-Ghermănescu” din Lugoj, în manşa secundă a sferturilor de finală.
Echipa CSM Lugoj a câștigat și meciul tur, cu scorul de 3-2. În retur însă, CSM Lugoj a început mai slab, dar a reuşit să-şi revină şi a câştigat următoarele trei seturi.
Cele mai multe puncte ale partidei au fost realizate de Yelyzaveta Ruban (CSM LUGOJ) – 26 și Nova Marring (AVO Beveren) – 25
În sezonul trecut, CSM Lugoj nu a reuşit să treacă de sferturile de finală. Următoarea adversară va fi echipa Jedinstvo Stara Pazova, din Serbia.
Antrenorul principal Ugljesa Segrt care a condus CSM Lugoj în toate partidele disputate până acum în Europa, a declarat după meci despre echipa Beveren :
”Cea mai grea echipă pe care am întâlnit-o în viața mea. O echipă inteligentă, extraordinară ca pregătire a meciurilor, o echipă de luptă, cu serviciu foarte bun. Diferența a făcut-o experiența competițională a Lugojului, experiență pe care ele nu o au. Azi am mai avut un avantaj: această galerie grozavă, care a sesizat momentele dificile și ne-a fost alături, pentru că presiunea a fost pe noi. Mulțumesc mult tuturor oamenilor care au fost alături de noi!”.