Un tânăr de 24 de ani a ieșit cu mașina la plimbare, prin localitatea Someș Odorhei, vineri, 3 aprilie, deși nu avea permis de conducere. Ghinionul a fost că s-a întâlnit cu polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Jibou, iar aceștia nu l-au iertat.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducere fără permis.
De asemenea, tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3000 de lei, pentru nerespectarea Ordonanței Militare.