Dănuț Lupu a revenit în România și a fost ridicat de polițiști pe aeroportul din Otopeni, urmând a-și executa pedeapsa de 7 luni și 10 zile de închisoare, primită după ce a fost prins de două ori conducând fără permis. Fostului fotbalist i-a fost anulat carnetul de șofer încă din 30 aprilie 2001, când a fost surprins la volan după ce consumase băuturi alcoolice.
Dănuț Lupu a aterizat la Otopeni, cu un zbor din Dubai, și a fost ridicat de polițiști, apoi scos în afara aeroportului și urcat în mașina de poliție, de unde a fost transportat la Penitenciarul Rahova.
Dănuț Lupu și-a ascuns cătușele cu o haină bleumarin și nu a spus nimic în momentul în care a fost escortat de polițiști spre ieșirea din aeroport, printre zecile de jurnaliști. Fostul fotbalist a primit sentința pe 2 octombrie, iar tot atunci a declarat că nu se află în țară și va reveni la finalul săptămânii. În ziua în care a fost condamnat, Dănuț Lupu a fost dat în urmărire de Poliție. Înainte de a reveni în țară, acesta a dat o declarație în care vorbea despre ce urmează pentru el.
”Voi ajunge astăzi în România să mă predau. Vin din Dubai, acolo unde am fost cu soția mea. Voi ateriza astăzi în România. Sper din tot sufletul ca la aeroport să nu se facă spectacol și lucrurile să decurgă normal, astfel încât toată lumea să își facă datoria. Bineînțeles, eu îmi voi duce crucea, dar sper că voi fi lăsat să fac asta cu demnitate. Mă predau astăzi, pentru azi erau și biletele de avion de întoarcere. Îmi voi ispăși pedeapsa pe care am primit-o conform legii. Din acest moment nu o să mai dau niciun fel de declarație și sper ca toată lumea să fie bine, în special familia mea.”
Dănuț Lupu este născut pe 27 februarie 1967, la Galați, și a fost unul dintre cei mai importanți jucători români din anii 90. A debutat în prima divize la Dinamo, pe 8 martie 1987, în partida dintre Dinamo și FC Brașov, câștigată de ”câinii roșii” cu scorul de 2-0. A mai jucat la Dunărea Galați, Panathinaikos, AE Korinthos, OFI Creta, sau Brescia. Cele mai importante perioade din cariera sa le-a petrecut la Dinamo București, între anii 1986-1990, 1995 – 1997 și 2000-2001 și Rapid București, între anii 1993-1994, 1994-1995 ȘI 1997-2000. Are 228 meciuri și 44 de goluri marcate în prima divizie. Are două titluri de campion: în 1990 cu Dinamo, și în 1999, cu Rapid. A mai câștigat 3 Cupe ale României și o Supercupă, iar la naționala României a avut 14 convocări.