În fața unei săli arhipline și într-o atmosferă incendiară creată de suporteri, Dinamo București a cedat în fața handbaliștilor de la Paris Saint-Germain.
A avut loc un duel mult așteptat de suflarea dinamovistă, dar nu numai, practic toată lumea handbalului a așteptat acest duel. Sala Polivalentă a fost neîncăpătoare la acest meci, cu mulți fani și pe scări, rămânea ca jucătorii să poată produce surpriza și să se ridice la nivelul atmosferei incredibile create de galerie.
Startul de meci a fost foarte bun pentru Dinamo, care a reușit să țină aproape de parizieni, chiar avut conducerea în câteva rânduri, dar Paris Saint-Germain era la conducere la jumătatea reprizei, 9-8. Xavier Pascual a decis să înceapă cu Ghedbane în poartă, Saeid nefiind pe lista de joc.
Paris Saint-Germain și-a arătat clasa și efectiv în prima repriză Dinamo nu a avut replică la aruncările de la 9 metri, oaspeții fiind devastatori și asta le-a permis să intre în avantaj mare la pauză. Nici Ghedbane, nici Bucataru nu au avut vreo șansă în fața artileriei franceze și Dinamo a primit nu mai puțin de 22 de goluri. Desi pe atac nu am arătat foarte rău, am avut câteva ratări inexplicabile, nu am reușit să blocăm atacurile oaspeților. Greu de revenit în aceste condiții. Startul reprizei secunde a adus același tip de joc, în care PSG marca din toate pozițiile și Dinamo nu reușea în niciun fel să blocheze atacurile adverse. Dar băieții nu au renunțat la luptă, încercând să reducă din diferență. Din păcate acest lucru nu s-a întâmplat și PSG a ajuns la jumătatea reprizei secunde la 30 de goluri marcate, 8 avans pentru oaspeți.
Cel mai bun marcator al lui Dinamo a fost Andrii Akimenko, cu opt reușite, în timp ce de la PSG s-a remarcat Elohim Prandi, cu nouă goluri.
În urma acestui rezultat, Dinamo București coboară pe locul șase, cu trei puncte, la egalitate cu cei de la GOG, formație care se va duela, azi , cu Porto în etapa a cincea.
În final Dinamo se vede învinsă cu scorul de 36-29 .Pentru Dinamo urmează un duel care nu trebuie pierdut la Zagreb, acela este meciul în care nu are voie să fie învinsă pentru a se menține în primele 6.
„Sunt dezamăgit, nu asta ne-am propus, am făcut multe greșeli, dar am încredere în echipă că vom deveni mai puternici. Următorul meci, împotriva celor de la Zagreb, e extrem de important”, a spus Zein. El a fost completat de Vali Ghionea. „S-a văzut diferența de valoare, dar șansele noastre de a ne califica mai departe rămân la fel, noi ne luptăm cu alte echipe. Normal că toată lumea își dorește puncte din meciurile cu echipele tari, dar să nu uităm că sezonul trecut am luat puncte cu echipele tari și nu ne-am calificat. Sunt de părere că trebuie să câștigăm meciurile cu echipele care ne interesează pe noi ca să mergem mai departe”.
Jucătorii de la PSG au vorbit la superlativ despre galeria celor de la Dinamo. „A trebuit să jucăm la cel mai înalt nivel pentru că e greu de evoluat într-o atmosferă incendiară”, a spus Luka Karabatic. „Suporterii noștri sunt unici, e normal să le placă și celor de la PSG atmosfera”, a subliniat și Ghionea.
În etapa următoare, Dinamo Bucureşti va juca în deplasare, cu croaţii de la HC Zagreb, în 2 noiembrie