Polițiștii din cadrul IPJ Sălaj au desfășurat o serie de acțiuni de prevenție în weekwndul care a trecut. Astfel, aceștia au depistat în trafic persoane care au consumat substanțe psihoactive sau alcool, după care s-au urcat la volan.
Pentru cei mai mulți dintre noi, gândul de a conduce sub influența alcoolului pare o utopie. Nici măcar nu ne putem permite să ne gândim la substanțe psihoactive, acestea fiind interzise de lege. Însă, există și excepții, există persoane pentru care siguranța lor și a celorlalți nu prea contează . Astfel, polițiștii Biroului Rutier Zalău și cei din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei au depistat în trafic un bărbat sub influența substanțelor psihoactive și unul sub influența alcoolului.Purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, inspectorul de poliție Ioana Rus, ne-a declarat pentru Sălăjeanul Info:
”La data de 15 octombrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Zalău au întocmit dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive după ce un tânăr a fost depistat pozitiv la testarea cu aparatul Drugtest.
În fapt, polițiștii au oprit în trafic, la ora 23:30, pe Bulevardul Mihai Viteazu, din Zalău, un autoturism, la volanul căruia a fost identificat un tânăr, de 22 de ani, din comuna Năpradea.
Conducătorul a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la o substanță interzisă. Acesta a fost condus la cea mai apropiată unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței în organism de substanțe psihoactive și tipul acestora.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente.
La data de 14 octombrie a.c., ora 07:06, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei au depistat în trafic un bărbat sub influența alcoolului.
În fapt, bărbatul, de 47 de ani, din Baia Mare a fost oprit de polițiști în timp ce conducea un autoturism, pe strada Dosza Gyorgy, din Cehu Silvaninei.
Bărbatul emana halenă alcoolică, iar testarea cu aparatul etilotest a fost pozitivă, respectiv 0, 48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările pentru conducere sub influența alcoolului.”