Comisariatele judeţene ale Gărzii de Mediu vor fi dotate cu echipamente de monitorizare şi control, pentru creşterea gradului de trasabilitate a deşeurilor, a anunțat Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Barna TÁNCZOS, a semnat, contractul de finanțare pentru proiectul „Echipamente de monitorizare și control pentru Garda Națională de Mediu”, finanțat din PNRR.
Proiectul aferent Investiţiei 3 – Dezvoltarea capacităţilor instituţionale de monitorizare publică şi control pentru gestionarea deşeurilor şi prevenirea poluării din cadrul Componentei 3 – Managementul deşeurilor din PNRR, contribuie la îndeplinirea Reformei 1. Îmbunătăţirea guvernanţei în domeniul gestionării deşeurilor în vederea accelerării tranziţiei către economia circulară.
”Proiectul, cu o valoare totală de 13 milioane de euro (fără TVA), are în vedere dotarea cu noi echipamente, până la finele anului 2024, a celor 43 de Comisariate județene ale Gărzii de Mediu. Aceste echipamente vor fi folosite pentru activități de monitorizare și control al gestionării deșeurilor pentru a se asigura creșterea gradului de trasabilitate a deșeurilor, o vizibilitate sporită în traseul real al transporturilor de deșeuri și, implicit, reducerea cantităților de deșeuri transportate ilegal”, a declarat ministrul Barna TÁNCZOS.
Astfel, prin acest proiect se vor achiziționa următoarele echipamente:
1 sistem integrat TIC care va deservi cele 43 de comisariate;
8 sisteme de scanare a camioanelor;
271 de camere video de bord;
16 vehicule aeriene fără pilot
8 vehicule utilitare echipate cu comunicații radio pentru transportul echipamentelor de monitorizare;
709 camere video purtate pe corp.
Implementarea acestui proiect va conduce la creșterea numărului de controale efectuate de comisarii Gărzii de Mediu, dar și a a eficienței și a calității acestor acțiuni. Una din țintele propuse prin proiect este ca, până la finele lui 2025, să fie efectuate primele 400 de misiuni de monitorizare și control cu echipamentele achiziționate.