Examenul de Bacalaureat Naţional, sesiunea iunie-iulie 2019, continuă, în această săptămână, cu probele scrise. În judeţul Sălaj, conform unei centralizări a Inspectoratului Școlar, s-au înscris 1.786 candidaţi, dintre care 1.544 provind din promoţia curentă, iar 242, din seriile anterioare.
Testele scrise au loc în 7 Centre de Examen, amenajate la Colegiul Naţional “Silvania” Zalău, Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai” Zalău, Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” Zalău, Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei, Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” Şimleu Silvaniei, Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu” Jibou.
Prima probă scrisă, cea la limba română, a avut loc luni, 1 iulie, când, din totalul celor 1.619 de absolvenți înscriși, au fost prezenți în sălile de examen 1.574. La primul subiect, elevii au avut de realizat un eseu argumentativ privind pregătirea pentru un discurs şi exerciţii pe text la prima vedere scris de George Panu.
Subiectul al doilea a fost comun pentru ambele profile și anume perspectiva narativă dintr-un fragment din „Venea o Moară pe Siret”, de Mihail Sadoveanu.
Cel de-al treilea subiect a constat în realizarea unui eseu pe baza unui text aparţinând autorilor George Bacovia sau Lucian Blaga pentru profilul Real, şi Tudor Arghezi sau Ion Barbu la Uman. Candidații au avut la dispoziție trei ore pentru a rezolva subiectele.
Lucrările vor fi transportate şi evaluate într-un alt judeţ, la rândul său, Sălajul urmând să preia și să corecteze, la Centrul Zonal de Evaluare Liceul Sportiv „Avram Iancu” Zalău, lucrările dintr-un judeţ limitrof.
Mâine va avea loc proba scrisă la Limba şi literatura maternă, probă la care s-au înscris 303 candidaţi.