Etapa a nouăsprezecea din campoinatul national de handbal feminin a început miercuri, 15 martie, cu partida dintre HC Zalău și Rapid București și s-a încheiat duminică, 19 martie, cu cinci partide. Brăila, Bistrița și Cisnădie au obținut victorii categorice, în timp ce meciurile de la Craiova și Baia Mare au fost echilibrate.
Meciul dintre Minaur Baia Mare și Dacia Mioveni s-a încheiat cu scorul de 24-22, după ce la pauză tabela arăta 12-9. A fost o victorie cu mari emoții pentru fetele de la Minaur .Dacia Mioveni conducea cu 22-20 în minutul 54 pe terenul lui Minaur, dar nu a mai înscris în ultimele 6 minute și gazdele au câștigat cu 24-22. După meci Raul Fotonea, antrenorul CS Minaur Baia Mare, a declarat:
“Un meci exact cum ne-am așteptat să fie toată săptămâna, pentru că Mioveni este o echipă care vin mult la bătaie, joacă unu la unu. Important este că am reușit să ne apărăm bine, pentru că dacă nu reușeam asta nu știu cum o scoteam. N-a fost cel mai bun joc al nostru, n-a fost cel mai grozav meci, dar sunt și meciuri din astea și e bine că am câștigat. Un mare cuvânt de laudă fetelor, pentru că la două goluri pentru Mioveni au avut caracter și putere, au avut curaj să alerge și să întoarcă rezultatul.”
Și Victorina Bora ,antrenorul Dacia Mioveni, a făcut declarații după încheierea partidei:“Nu am avut chiar atât de mult timp ce dispoziție, am început și cu accidentarea lui Georgescu de la prima fază. Cum nici pe Constanținescu nu am avut-o am fost descoperită pe interul stâng. Eu zic că fetele sunt în creștere, s-au bătut, dar n-am știut să gestionăm bine finalul. Trebuie să ne luăm punctele de care avem nevoie pentru a rămâne în prima ligă. Ele au nevoie de un joc bun, pentru că și la Craiova am jucat bine, și la Târgu Jiu. Suntem în creștere, dar trebuie să adunăm și puncte.”
Într-o altă partidă, SCM Universitatea Craiova a pierdut în fața CSM București cu scorul de 29-31, la pauză 18-16. Elevele lui Bogdan Burcea, care au avut-o în teren după mult timp pe Cristina Zamfir, n-au avut niciun complex în faţa starurilor de la CSM București, în frunte cu Cristina Neagu, oferind o replică solidă pe teren propriu.
Lidera clasamentului actualei ediții de campionat,CSM București, a avut viață grea la Craiova, unde a câștigat cu emoții și a primit 16 goluri de la golghetera Ligii Florilor, Katarina Krpez Slezak.
“Meci greu la Craiova, dar am reușit să ne întoarcem acasă cu toate punctele și să rămânem neînvinse în Liga Florilor” a declarat Cristina Neagu după meci.
Măgura Cisnădie a câștigat în fața CSM Târgu Jiu cu scorul de 35-23, după ce la pauză exista deja o diferență de șapte goluri, scorul fiind de 17-10. CSM Târgu Jiu a fost învinsă în etapa a 19-a a Ligii Florilor, echipa gorjeană suferind cel mai categoric eșec al sezonului pe terenul Măgurii Cisnădie, scor final al partidei 35-23.Antrenorul Liviu Andrieș a declarat după meci:
”A fost un meci în care am reușit sa ținem ritmul doar 20 minute, iar apoi pe fondul greșelilor noastre echipa din Cisnădie a reușit sa controleze jocul. Cu siguranță că lipsa jucătoarelor accidentate a contat foarte mult în economia partidei, dar până la meciul de acasă cu Zalăul sperăm să recuperăm”.
Partida cu HC Zalău se joacă pe 30 martie, la Târgu Jiu.
Ultima partidă din etapa a 19-a, a Ligii Florilor , cea dintre CSM Galați și HC Dunărea Brăila, s-a încheiat cu scorul de 17-32, după ce la pauză exista deja o diferenșă de scor în favoarea brăilencelor, 8-12. Partida dintre ultima clasată din Liga Florilor, CSM Galați, și HC Dunărea Brăila a fost echilibrată doar în primele minute de joc, finalul meciului aducând o victorie la o diferență de 15 goluri pentru echipa din Brăila.