West Ham a învins-o pe FCSB, scor 3-1, în primul meci pentru echipa lui Nicolae Dică în grupele Conference League. Londra și Marea Britanie în general au paralizat spre seară, după anunțul decesului Reginei. Multă liniște, toată venită de pe urma veștii-șoc. Plus urma de incertitudine, dacă mai e sau nu loc de fotbal, parcă a astupat puțin din diferența categorică dintre cele două echipe, West Ham și FCSB.
Cumva cale de evadare pentru FCSB, presată puțin și de frica să nu cumva să plece cu tolba plină de la Londra. Iar când te uiți pe foaia de joc, și înșiri nume ca Scamacca, Rice, Lanzini, Emerson și Kehrer, teama se adâncește. Fără să mai treci și pe bancă la Paqueta, Bowen, Zouma, Fornal sau Antonio.
De partea cealaltă, Nicolae Dică a aruncat în luptă tot ce avea mai bun! Iar vicecampioana României s-a autodepășit, în mod clar, mai ales în primele 45 de minute. În primul rând, apărarea fragilă din precedentele partide a fost înlocuită cu una solidă. Care a absorbit presiunea englezilor, nu una sufocantă, însă cât să fie câteva ocazii notabile la poarta lui Târnovanu.
După primele 25 de minute, în care s-au așezat pe două linii, în fața porții, cei de la FCSB au prins, treptat, curaj. Iar ocazia mare a lui Cordea, din minutul 29, a dovedit că românii pot fi periculoși și în atac. Ceea ce s-a și confirmat, cu efect pe tabelă, în minutul 36.
După o acțiune frumoasă, în care Florinel Coman l-a găsit pe Darius Olaru, acesta a centrat superb, din prima, de pe stânga, iar Andrei Cordea a trimis în poartă, spre bucuria celor peste 6.000 de români aflați în tribunele „London Stadium“.
Așa s-a și încheiat prima repriză, cu 1-0 pentru FCSB, după o prestație curajoasă și admirabilă, venită, ce-i drept, pe fondul unui joc, per ansamblu, slab al gazdelor.
Apărătorii celor de la FCSB au evoluat fără greșeală, iar West Ham a încheiat repriza fără șut pe poarta lui Târnovanu. Lucru greu de realizat chiar și pentru formațiile din Premier League.
În actul secund, David Moyes a operat trei schimbări din primul minut, dar fără succes. Din nou, lipsă totală de imaginație și inspirație, până la minutul 67.
Ștefan Târnovanu s-a ciocnit de Maxime Cornet, iar arbitrul a acordat lovitură de la 11 metri. Bowen a marcat, iar din acel moment jocul a curs către o singură poartă.
Penalty-ul a fost executat de Jarrod Bowen, care a marcat cu un șut imparabil, sub transversală (69). Impresia a fost însă că West Ham a primit un „cadou“ din partea arbitrului într-un moment în care era în „moarte clinică“.
Exact așa a și fost! Pentru că, brusc, o echipă letargică a lui West Ham s-a metamorfozat, a înghesuit FCSB în propriul careu și a început să preseze sufocant. Rezultatul? Golul lui Emerson din minutul 74. În doar cinci minute, londonezii au întors soarta unui meci pierdut.
S-a terminat 3-1 pentru West Ham, după golul jamaicanului Michail Antonio (90), precedat de alte ocazii mari pentru gazde. FCSB a plecat învinsă de la Londra, dar cu capul sus, și are motive serioase de a fi revoltată din cauza deciziei din minutul 64, care a schimbat soarta meciului în defavoarea ei.
După meci, Nicolae Dică a evidențiat evoluția fotbaliștilor de la FCSB și a spus că fanii veniți pe London Stadium, pentru a vedea confruntarea din Conference League, au fost fantastici.
Pentru FCSB urmează partida cu Anderlecht, pe Arena Națională, joia viitoare (15 septembrie), în timp ce West Ham se va deplasa în Danemarca, pentru meciul cu Silkeborg.