Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din Sălaj au descins la șase adrese din județele Sălaj și Cluj, în cadrul unui dosar complex ce vizează obținerea ilegală de fonduri, spălarea banilor și fals. Schema infracțională, care a implicat 20 de societăți comerciale, a creat un prejudiciu uriaș bugetului de stat, banii fiind ulterior „albiți” prin tranzacții imobiliare și transferuri bancare fictive.
Investigațiile coordonate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj au scos la iveală un mecanism fraudulos desfășurat în perioada 2019-2021. Potrivit anchetatorilor, 18 firme ar fi solicitat și primit pe nedrept aproximativ 3.500.000 de lei prin intermediul unui program național de sprijin. Pentru a intra în posesia banilor, suspecții ar fi utilizat înscrisuri sub semnătură privată false, inducând în eroare autoritățile contractante.
După încasarea subvențiilor, sumele au fost rulate prin conturi personale și ale unor firme controlate de suspecți, sub paravanul unor operațiuni comerciale inexistente. Anchetatorii au stabilit că o parte din profitul ilicit a fost investit în bunuri imobile, care au fost ulterior ipotecate și vândute pentru a pierde urma provenienței banilor.
În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat documente esențiale pentru probatoriu și au pus sub sechestru asigurător două imobile din județul Cluj, acțiuni la mai multe societăți și au instituit popriri pe conturi bancare, până la concurența sumei de 3,5 milioane de lei.
Doi clujeni, o femeie de 59 de ani și un bărbat de 32 de ani, au fost reținuți inițial pentru 24 de ore. După prezentarea în fața magistraților, aceștia au fost plasați sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Operațiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor SAS Sălaj, al criminaliștilor și al jandarmilor din Cluj.










