Fundația Ruhama și Comuna Crasna, investitori în educația de calitate, cu convingerea că doar pe fundamentul educației se poate clădi o viață bună și demnă pentru cetățeni
”Soluții inovative și integrate în educație pentru copii, părinți și cadre didactice”
Primăria Comunei Crasna împreună cu Liceul Tehnologic „CSEREY‐GOGA” din comuna Crasna, judeţul Sălaj și în parteneriat cu Fundația Ruhama au derulat în perioada 26 Aprilie 2018 – 25 Aprilie 2021 proiectul ”Soluții inovative și integrate în educație pentru copii, părinți și cadre didactice”, în regiunea Nord-Vest (cod MySMIS 106414), proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
55 de adulți care au părăsit timpuriu școala, s-au reîntors în programul A doua Șansă, din care 47 și-au completat studiile finalizând cu succes 8 clase. În ceea ce privește programele de sprijin adresate părinților, menționăm faptul că am dezvoltat abilități parentale pentru 54 de adulți care au fost îndrumați și asistați activ pentru a le dezvolta cunoștințele și competențele în sprijinirea a 89 de copii antepreșcolari și preșcolari cu privire la începerea și adaptarea la sistemul de educație al copiilor. De asemenea, 75 de părinți au beneficiat de suport pentru a încuraja și construi împreună cu copiii lor elevi un proces educațional performant, mai facil și longeviv, evitând totodată riscul de abandon școlar. Astfel, un număr de 129 de părinți au fost cuprinși în activitățile proiectului ID 106414.
120 de copii au fost cuprinși în proiect, din care 98 au beneficiat de programul Școală după Școală, program în cadrul căruia s-au bucurat de îndrumarea specialiștilor, au realizat teme și activități conexe, cu o îmbunătățire semnificativă a rezultatelor școlare, dar și cu un plus de stima de sine și atitudine pozitivă față de școală. De asemenea, acești elevi au avut șansa de a participa în cadrul uneia dintre cele 4 excursii organizate, intrând în contact cu diverse medii profesionale, primind sfaturi și răspunsuri în contextul procesul de orientare în carieră. Astfel, proiectul a avut un impact pozitiv asupra grupului țintă, creând premise de bază pentru proiectarea unei vieți mai bune și demne.
În acest proces educațional, 75 de cadre didactice au format o Rețea de sprijin profesional între profesori și profesioniști în educație, au realizat activități la clasă cu scopul diminuării fenomenului de desegregare, crescând totodată performanțele pentru succesul educațional al elevilor pe care îi îndrumă.
Proiectul a contribuit la îmbunătățirea accesului, participării și menținerii copiilor din grupuri vulnerabile în programele de educație antepreșcolară, preșcolară și școlară obligatorie, readucând în același timp la educație persoane care au părăsit timpuriu şcoala.
Echipa proiectului a alocat o atenție sporită activităților care au contribuit la stabilirea unui climat de încredere și respect reciproc între părinți, cadre didactice și școală în general, cu beneficii directe și implicite asupra tuturor copiilor, indiferent de statutul socio-economic al familiilor lor. Efectul pozitiv pe termen lung al proiectului este dat, pe de o parte, de investiția în cadrele didactice, prin formare profesională și stimularea performanțelor școlare ale acestora și în relația cu elevii lor, precum și prin munca directă cu părinții vulnerabili din punct de vedere economic și socio-educațional, pentru stimularea de practici și dezvoltarea unei atitudini pro-educație.
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Valoarea totală a proiectului este de 2.713.611,57 lei
Valoarea cofinanțării UE este de 2.306.569,83 lei
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați: Fundația Ruhama, la tel: 0259.456.180 si/sau email la: office@ruhama.ro