Prețurile la pompă explodează, iar Guvernul pregătește măsuri radicale. O ordonanță de urgență aflată pe masa Executivului va declara situație de criză pe piața petrolieră pentru următoarele șase luni. Decizia vine după ce blocarea strâmtorii Ormuz a paralizat transportul global de țiței, aruncând piața într-o incertitudine totală. În timp ce vecinii noștri mizează pe taxe mici, Bucureștiul alege să plafoneze profiturile benzinăriilor, refuzând însă să se atingă de accize.
Guvernul intervine direct în piața carburanților. Noua ordonanță de urgență limitează adaosul comercial pentru benzină și motorină la 50% din media anului trecut, pe întreg lanțul economic. Mai mult, Executivul pune lacătul pe exporturi, pentru a securiza necesarul intern de combustibil.
Măsurile de criză sunt provocate de tensiunile din Orientul Mijlociu. După blocarea Strâmtorii Ormuz, prin care trecea zilnic 20% din petrolul mondial, prețurile au luat-o razna. România se vede nevoită să reacționeze, însă soluția aleasă vizează doar profiturile operatorilor, nu și taxele statului.
Deși România are a șaptea cea mai mare acciză la motorină din Uniunea Europeană — 550 de euro pe mia de litri — Ministerul de Finanțe refuză o reducere a acestora. Spre comparație, în Bulgaria, acciza este la pragul minim european, fiind cu 66% mai mică decât la noi. Și în Ungaria sau Polonia, taxele fixe sunt semnificativ mai scăzute.
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, rămâne sceptic față de tăierea accizelor, argumentând că măsura nu ar garanta prețuri mai mici la pompă. În schimb, oficialul mizează pe controale stricte pentru a-i depista pe operatorii care cresc prețurile nejustificat, profitând de instabilitatea globală.
Plafonarea adaosului comercial la 50% din media anului 2025 este o sabie cu două tăișuri, iar micii distribuitori sunt cei mai expuși.
Riscul de faliment pentru „independenți” este extrem de ridicat. Spre deosebire de marile lanțuri , care sunt integrate vertical , au propriile rafinării și depozite, micii distribuitori cumpără carburantul deja scump de la marii jucători. Dacă adaosul lor este tăiat la jumătate, s-ar putea să nu își mai poată acoperi nici măcar cheltuielile de funcționare: salarii, electricitate, transport.
Pe de altă parte, dispariția concurenței locale este un alt mare risc. Micii benzinari sunt cei care, de obicei, țin prețurile mai jos în zonele rurale sau la periferii. Dacă aceștia ies de pe piață pentru că nu mai sunt profitabili, marile rețele vor rămâne fără concurență pe acele segmente, ceea ce pe termen lung poate duce la prețuri și mai mari.
Totodată, limita de profit forțată înseamnă că firmele mici nu vor mai avea capital pentru modernizarea pompelor sau pentru trecerea la soluții mai verzi (stații de încărcare electrică), prioritizând doar supraviețuirea curentă.
Intervine și o presiune pe stocuri, deoarece în situație de criză, marii furnizori vor prioritiza propriile benzinării. Micii distribuitori, având marje de profit extrem de mici, nu vor avea forța financiară să liciteze pentru stocuri puține, riscând să rămână cu pompele goale.
Nu în ultimul rând, ne putem aștepta la efectul de bumerang asupra angajărilor. Sectorul micilor benzinării susține mii de locuri de muncă în zone unde marii retaileri nu ajung. O scădere drastică a veniturilor lor se va traduce rapid în restructurări de personal.
În concluzie, în timp ce vecinii noștri mizează pe taxe minime pentru a proteja buzunarele cetățenilor, plafonarea profitului propusă de București pare mai degrabă o măsură simbolică, ce evită exact miezul problemei: povara fiscală a accizelor, care rămâne printre cele mai ridicate din întreaga regiune.
În restul Europei se taie la sânge taxele pentru a da oxigen economiei, însă Guvernul de la București alege o intervenție de fațadă: plafonează profiturile micilor afaceri, dar refuză cu încăpățânare să se atingă de accizele record, lăsând România captivă în topul celor mai scumpe țări din regiune.
