Ianis Hagi a pierdut naționala României din cauza unei veri întregi, în care n-a putut să-și găsească o echipă după despărțirea de Rangers, în iunie. Vestea bună e că această situație neplăcută se apropie de final.
Presa turcă tocmai a anunțat că fiul lui Gheorghe Hagi s-a înțeles cu Alanyaspor, ocupanta locului 9 din 18, după trei meciuri disputate în noua ediție a Superligii.
„Ianis Hagi, fiul legendarului Gheorghe Hagi, se va transfera în Turcia. Alanyaspor a ajuns la un acord de principiu cu Ianis Hagi, care a rămas liber de contract după plecarea de la Rangers. Starul de 26 de ani e acum în drum spre Turcia, pentru a semna contractul. Prin acest transfer, Alanyaspor își propune întărirea liniei ofensive“, au anunțat ziariștii turci.
Ianis Hagi va merge la o formație mediocră, care s-a clasat pe locul 12 din 19 în sezonul trecut, într-un moment în care cota sa de piață a luat-o la vale.
Ianis Hagi ar urma să semneze un contract valabil pe următorii 3 ani. În acest moment, lipsește doar semnătura jucătorului de pe contract. Va fi prima aventură pentru Ianis Hagi în Turcia, țară în care s-a născut și în care tatăl său, Gică Hagi, a scris istorie.
Naționala României va disputa două meciuri în luna septembrie: o partidă amicală împotriva Canadei și un meci din preliminariile Campionatului European împotriva naționalei din Cipru. Din cauza faptului că nu și-a găsit echipă până în momentul convocării și a ratat pregătirea de vară alături de o echipă, Mircea Lucescu nu l-a convocat pe Ianis la națională și își va putea privi colegii doar din tribune.
Trebuie menționat că, fiind jucător liber de contract, internaționalul român va putea semna cu orice echipă dorește, chiar dacă perioada de transferuri s-a încheiat.
În vârstă de 26 de ani, Ianis Hagi s-a format la Academia Gheorghe Hagi, iar la nivel de seniori a evoluat pentru Viitorul Constanța, Fiorentina, Genk, Rangers și Alavss. La echipa scoțiană, de care s-a despărțit în această vară, internaționalul român a sosit în 2020 și, pentru un sezon, a jucat sub formă de împrumut la Alavés (2023/2024).
Ianis Hagi a strâns, începând cu 2018, 47 de selecții în tricoul naționalei României, reușind să marcheze șase goluri. El este liber de contract după despărțirea de Rangers și, deși în ultimele săptămâni au apărut tot felul de zvonuri despre echipe care îl vor, românul nu a semnat cu nicio formație până acum.
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a comentat mutarea lui Ianis Hagi în Turcia, la Alanyaspor.
”Dacă transferul lui Ianis Hagi în Turcia este confirmat, mă bucur foarte mult. În felul acesta vom avea doi jucători de urmărit la Alanyaspor. Mai avem acolo și un alt jucător, la U21, Umit Akdag, pe care îl așteptăm să facă pasul spre prima reprezentativă atunci când va simți că e pregătit și când selecționerul României îl va considera pregătit”, a transmis președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.












